Context
Robert Peary este una dintre cele mai controversate figuri din istoria explorării Arcticii: la 6 aprilie 1909 a pretins că a fost primul om care a ajuns la Polul Nord geografic.
Și istoria atingerii Polului Nord geografic a fost marcată de diferite controverse, deoarece mai multe echipe de expediţionari au pretins că ar fi făcut asta. Astăzi se consideră că primul om care a pus piciorul la Polul Nord a fost Robert Edwin Peary, care a condus expediţia, împreună cu asistentul său Matthew Henson şi cu patru eschimoşi, în luna aprilie a anului 1909. Dar nu este sigur sută la sută că ei ar fi realizat această performanţă, indiciile fiind insuficiente. Exploratorul american Frederick Cook a pretins că de fapt el ar fi atins primul Polul Nord, cu un an înaintea lui Peary şi Henson. Însă dovezile lui nu au fost concludente. Alţi doi savanţi, de această dată cu ajutorul unui dirijabil, au reuşit cu certitudine să ajungă la Pol. Este vorba de expediţia din anul 1926 a lui Roald Amundsen şi Lincoln Ellsworth. La sărbătorirea a 60 de ani de la expediţia lui Peary şi Heanson, exploratorul britanic Wally Herbert a reuşit să atingă Polul de unul singur, doar cu ajutorul saniei trase de câini.
Picture dated probably 1909 of US Admiral and explorer Robert Edwin Peary (1856-1920), born in Cresson Springs, PA. Peary made eight Arctic voyages to the Greenland coast in 1891-2, arriving on the East coast by crossing the ice. In 1909 he led the first expedition to the North Pole, though his achievement was disputed by his fellow-explorer Frederick Cook, who claimed to have reached the Pole in 1908, a claim generally discredited. (Photo by STF / AFP)
Pentru mulți, Roald Amundsen a fost primul, deoarece a reușit să demonstreze, cu dovezi științifice și clare, că a ajuns la cel mai nordic punct al Pământului în 1926.
De ce este greu de dovedit?
Spre deosebire de Polul Sud, aflat pe continentul Antarctida, Polul Nord nu este pe uscat, ci doar pe calota glaciară. Polul Nord este de mai multe feluri: geografic, magnetic, geomagnetic. Prin polul geografic se înţelege cel aflat pe axa de rotaţie a Pământului, într-un loc de pe calota glaciară unde oceanul are o adâncime de peste 4.000 de metri. Polul Nord magnetic este stabilit cu ajutorul busolei, el nefiind un punct fix. Acolo se întâlnesc liniile câmpului magnetic, şi acest pol migrează cu circa 40 de kilometri pe an, în direcţia nord-vest.
Descoperirea polului magnetic s-a făcut în anul 1831, de către exploratorul britanic James Clark Ross, polul magnetic aflându-se pe atunci în peninsula canadiană Boothia. Polul geomagnetic este determinat prin calcule de către geofizicieni şi se află într-o poziţie medie faţă de polul geografic şi cel magnetic. Este si un Pol Nord numit inaccesibil, un punct aflat la distanţa cea mai mare de ţărmuri, fiind situat la 660 de kilometri distanţă de polul geografic.
Primul român ajuns la Polul Nord a fost savantul băcăuan Teodor Negoiţă (1947-2011), el ajungând acolo în anul 1995. Savantul şi-a îndreptat după aceea atenţia către Polul Sud, unde a creat şi condus prima staţie românească de la Polul Sud, numită Low-Racoviţă, inaugurată în anul 2006, aceasta fiind cedată nouă de către Divizia Antarctică Australiană.
Robert Peary
S-a născut în Cresson, Pennsylvania, în 1856.
Robert Edwin Peary a crescut în Maine, unde familia lui s-a mutat când el era doar un copil. A absolvit Colegiul Bowdoin iar din 1881 a lucrat ca inginer la Navy Civil Engineer Corps. Cu această ocazie, face mai multe călătorii pregătindu-se, într-un fel, pentru marile aventuri arctice care-l așteptau. Prima oară a explorat Groenlanda, în 1886, iar în 1892 traversează Groenlanda septentrională între fiordul Inglefield și țărmul de nord al insulei, descoperind marea peninsulă din interiorul Groenlandei, ulterior denumită Țara Peary.
Peary petrecuse 18 ani în neîmblânzita Alaska, realizând numeroase expediții. Într-una dintre ele era cât pe ce să-și piardă viață. Din nefericire, și-a pierdut opt dintre degetele de la picioare (din cauza degerăturilor). Dar nu a renunțat la visul său: în 1908, la vârsta de 53 de ani, Peary pornește spre Polul Nord, la bordul celebrului său vas, „Roosevelt”.
Rolul eschimoșilor
Mulți dintre exploratorii de dinaintea lui Peary au refuzat să urmeze sfaturile eschimoșilor, fiind de părere că acești oameni simpli, crescuți în aceste ținuturi izolate, nu le pot oferi nimic folositor. Chiar și Robert Peary a fost ignorant la un moment dat, numind populația acestor locuri „eschimoșii mei”, neobosindu-se să învețe fiecare nume al tribului cu care interacționa.
Cu toate acestea, Peary a acceptat superioritatea unor obiceiuri și practici autohtone. A învățat că se poate supraviețui în sălbăticia locurilor înghețate, vânând pentru a-și suplimenta hrana: urși polari, morse, exemplare de bou moscat, iepuri. A adoptat „moda” eschimoșilor care foloseau pentru croirea hainelor material călduroase ca pielea de căprioară (pentru jachete), pielea și blana de urs pentru pantaloni, pielea de focă pentru cizme. Ca să nu-i îngreuneze sania, Peary și-a abandonat corturile, preferând să doarmă în iglu (o construcție din zăpadă, mult mai călduroasă și rezistentă la vânturile aspre).
Peary a învățat și a acceptat importanța câinilor. Exploratorii de dinaintea sa își foloseau propriii oameni ca să tragă săniile. După ce a început să cunoască mai multe despre câini și caracteristicile lor de bază, exploratorul și-a adus aceste minunate animale din regiunea Smith Sound, deși apropierea de câini nu s-a petrecut imediat. Nu! A fost nevoie de ceva timp ca Peary să înceapă să le înțeleagă comportamentul și să ajungă la nivelul de comunicare propice. În prima sa expediție în care a folosit de câinii de tracțiune, Peary a fost mușcat de un câine mai recalcitrant, în momentul în care se pregătea să-i pună hamul. Cu toate acestea, câinii i-au câștigat respectul.
„Sunt animale încăpățânate dar excepționale,” nota Peary în jurnalul său. Canadian Inuit este un câine masiv și poate trage, de exemplu, circa 50 de kg pe o distanță de 30 de km fără să depună prea mare efort! „Poate există câini mai mari decât aceștia, poate există câini mai arătoși decât ei, dar mă îndoiesc,” continua Peary în jurnal. „Alți câini poate lucrează la fel de bine și merg la fel de rapid și pe distanțe la fel de mari când sunt hrăniți bine; dar nu există câine în lume care să poată să muncească atât de mult la temperaturi extrem de scăzute nemâncând absolut nimic.”
Așeza câinii la sanie, în formă de evantai, nu în perechi. Însă și Peary era o ființă umană care obosea, se îmbolnăvea, suferea.
Un inovator prin excelență, Peary a îmbunătățit săniile eschimoșilor, mărindu-le de la 2,75 metri lungime la 3,50 și chiar 4 metri. Făcută din salcie, fiecare sanie putea să suporte o greutate de 225 de kilograme. La dimensiuni mai mari ale săniilor, încărcăturile puteau fi mai bine distribuite, ceea ce cobora centrul de greutate, rezultând mai puține răsturnări deci o stabilitate mai mare. Noile sănii s-au dovedit mai rezistente decât modelele băștinașilor.
Într-o scrisoare trimisă către mama sa în 1887, Peary scria: „Ultima expediție mi-a pus numele pe buzele tuturor; următoarea îmi va aduce renumele mondial. Ține minte, mamă, că voi ajunge faimos!” Potrivit însemnărilor din jurnalul său, pe 1 martie 1909 atinge capul Columbia, iar de aici își continuă drumul spre Polul Nord, pe uscat, însoțit de 24 de oameni în atelaje trase 40 de câini. Când se afla la circa 240 de km distanță față de zona polului își trimite înapoi pe vas o parte din echipaj: pe căpitanul Robert Bartlett și alți membrii ai expediției.
Pe lângă efectivul uman, proviziile au fost impresionante: 300 de tone de cărbune, 70 de tone de carne de balenă, 50 carcase de morsă, 5 tone de zahăr, 8 tone de făină și 15 tone de pastramă. Toate acestea au fost necesare pentru ceea ce Peary a numit „ultimul și supremul meu efort”, încercarea sa finală de a câștiga „ultimul premiu geografic: Polul Nord”.
Controverse și dispute
Tot în 1909, un alt explorator american, Frederick Albert Cook, susținea că încheiase o expediție în nordul îndepărtat în 1908. Revendicările celor doi au fost făcute la o săptămână distanță, în toamna anului 1909. Cum era și de așteptat, disputele între cei doi exploratori nu au întârziat să apară. Având sponsori celebri precum National Geographic Society și New York Times, afirmația lui Robert E. Peary a primit o credibilitate mai mare. Totodată, afirmația lui Cook a fost controversată, mai ales că exploratorul pretindea că a cucerit Muntele Kinley din Alaska, în 1906, însă fotografia pe care a publicat-o a fost rapid pusă sub semnul întrebării. În 1910, alpiniștii americani Belmore Browne și Herschel Parker au venit cu dovada că afirmația lui Cook era falsă.
Ajunși pe Muntele Denali, alpiniștii au localizat cu exactitate locul în care Frederick Albert Cook își făcuse fotografia. Acest loc s-a dovedit a fi la aproximativ 32 de kilometri distanță de Denali. Astfel, revendicarea Polului Nord a lui Cook a fost ignorată.
Peary ar fi adus o mulțime de „dovezi” din expediția sa. Cu toate acestea, experții mai dezbat și în zilele noastre dacă acesta ar fi putut ajunge la Polul Nord, ținând cont de ruta pe care susținea că a parcurs-o. El susținea că a ajuns la Polul Nord pe data de 6 aprilie 1909, dar istoricii au contestat acest lucru după descoperirea unei copii a jurnalului lui Peary, care s-ar fi înșelat cu estimările sale. În ciuda tuturor acestor lucruri, Robert E. Peary pare să fie prima persoană care a ajuns la Polul Nord. Interesant este faptul că Matthew Henson, prietenul de expediție a lui Peary, susținea că el a fost prima persoană care a ajuns la Polul Nord, deoarece mergea înaintea colegului său. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/Robert-Edwin-Peary
https://americanpolar.org/about/polar-luminaries/admiral-robert-e-peary/
https://www.history.com/this-day-in-history/pearys-expedition-reaches-north-pole
https://www.descopera.ro/ istorie/14107593-explorator-laudat-sau-impostor-adevarata-poveste-a-primului-om-care-s-a-luptat-cu-gheturile-pentru-a-ajunge-in-varful-lumii
