Vă întrebaţi ce mai face „Prietenul vostru din oraş”? Iată,  înainte de Paști, sâmbătă, 8 aprilie, Agenția de presă Rador a Radio România s-a hotărât să iasă la joacă, alături de copiii români şi ucraineni găzduiţi la aşezământul din Vălenii de Munte al inimoasei organizaţii ProVita.

Voluntarii noștri au spionat scrisorile către Iepuraș și au reușit să bifeze toate dorințele. Mașinile lor au fost încărcate până la refuz cu sacoșe pline de suprize. Dulciurile, jocurile, zâmbetele şi, mai ales, dragostea şi bucuria nu lipsesc din program. În afara copiilor români care își au casa aici, din 4 martie 2022 sunt găzduiți și 17 copii instituționalizați ucraineni, care au fugit din calea războiului.

Decretăm ziua de 8 aprilie o zi a bucuriei, în care știriștii noștri au devenit și ei copii.

*

Rador este agenţia de presă a Radio România. Misiunea sa este de a oferi o informaţie profesionistă, rapidă şi complexă posturilor de radio naţionale, internaţionale şi regionale ale  Societăţii Române de Radiodifuziune.

Asociaţia ProVita este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, care îşi desfăşoară activitatea în satele Valea Plopului, Valea Screzii, Poseşti şi oraşul Vălenii de Munte din judeţul Prahova. Asociaţia a fost fondată de preotul Nicolae Tănase în anul 1991. Pe parcursul anilor, Asociaţia ProVita a reuşit să adăpostească peste 10.000 de persoane defavorizate.

Misiunea Asociaţiei ProVita este aceea de a oferi adăpost şi condiţii normale de trai copiilor abandonaţi, neglijaţi sau orfani, de a oferi îngrijire şi adăpost femeilor, mamelor şi copiilor acestora, a mamelor în devenire, a adulţilor fără adăpost şi bătrânilor părăsiţi. Pe scurt, ProVita oferă sprijin, casă şi, mai ales, sentimentul de familie celor care trăiesc în situaţii limită, indiferent de sex, rasă sau religie.