Romfilatelia pune în circulaţie o nouă emisiune de mărci poştale

O nouă emisiune de mărci poștale este pusă în circulație astăzi de Romfilatelia. Este vorba de trei timbre și trei minicoli de cinci timbre, la care se adaugă o vinietă, o manșetă ilustrată și un plic. Toate poartă titlul ‘Constituția României, colaborarea loială a puterilor în stat’. Pe una din mărcile poștale este ilustrată sala de plen a Senatului României, o alta redă edificiul Palatului Justiției, iar cea de-a treia înfățișează arhitectura fațadei principale a Palatului Victoria. Emisiunea va fi disponibilă în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și pe site-ul romfilatelia.ro, la secțiunea Store. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie)/amirea/denisse