Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, i-a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea denumirii procuroarei Alina Albu, la șefia Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Ministrul justiției își menține astfel propunerea făcută la începutul lunii martie, deși aceasta a primit avizul negativ al CSM, motiv pentru care, potrivit procedurii, a fost nevoie de un nou interviu. Alina Albu lucrează în domeniul combaterii criminalității organizate, de 20 de ani și este considerată de specialiștii în domeniu unul dintre cei mai buni procurori din DIICOT, instrumentând de-a lungul timpului dosare importante, precum cel al fraților Clămparu sau al crimelor de la Caracal. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 aprilie)/astanimir/lalexandrescu