În zilele de 31 martie și 1 aprilie 2023, a avut loc cea de-a IV-a ediție a Forumului Tinerilor, organizat de Ambasada Franței și Institutul Francez din România, cu sprijinul BRD și în parteneriat cu mai multe organizații: Consiliul Național al Tineretului din România (CTR), Consiliul Național al Elevilor din România (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), GEYC (Group of the European Youth for Change), Europuls, Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Roma Team, Federația Tinerilor din Cluj, Lectoratul Francez al Universității Alexandru-Ion Cuza, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și FONTIS (Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași). De asemenea, Consiliul de Tineret al Institutului Francez s-a implicat activ în organizarea acestui eveniment.
Pe parcursul celor două zile de Forum, în jurul temei alese, „Construirea viitorului în vremuri de criză”, au fost organizate conferințe, proiecții și ateliere de lucru la București, Cluj (Cluj Youth Event) și Iași la care au participat aproximativ 350 de tineri din diferite regiuni ale țării. Dezbaterile s-au axat pe impactul crizelor succesive (pandemie, invazia rusă în Ucraina, schimbări climatice, criza informațională și democratică) asupra generațiilor tinere, precum și pe modul în care tinerii se raportează la viitor. Un punct de discuție important a fost angajamentul tinerilor în ceea ce privește apărarea valorilor europene în contextul actual.
La București, sala cinematografului Elvire Popesco a fost arhiplină la deschiderea Forumului de către Excelența Sa doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România, Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România și Izabella-Maria Kacso-Doboly, secretar de stat pentru tineret. Reprezentanții organizațiilor de tineret franceze, române și ucrainene au discutat despre modul în care tinerii trec prin aceste diferite crize, despre temerile și speranțele lor, precum și despre angajamentul față de valorile europene, caracterizat de dorința ca acțiunile lor să aibă un impact imediat și vizibil. Războiul din Ucraina, după doi ani de pandemie ce au afectat relațiile interumane, a creat o undă de șoc dar a reușit să mobilizeze tinerii în eforturile de a oferi sprijin refugiațiilor.
La Institutul Francez din România la București și la Centrul de Tineret al Fundației Naționale pentru Tineret au avut loc mai multe ateliere de lucru pe tema mobilității tinerilor și a serviciului civic european, a studiilor în Franța, a tinerilor în relație cu Uniunea Europeană, a luptei împotriva dezinformării, a locului tinerilor în teatru și a impactului discriminării asupra sănătății mintale.
Tema sănătății emoționale a tinerilor a fost unul dintre subiectele principale, în special la Cluj și Iași. La Iași, o proiecție de scurtmetraje a permis deschiderea unei dezbateri despre diferitele patologii cu care se confruntă tot mai mulți tineri, despre cauzele acestor patologii și despre cum pot fi gestionate. De asemenea, prima prezentare publică a autorilor unei culegeri bilingve de mărturii, povestiri și impresii intitulate „Student în timpul pandemiei” a dat naștere unei discuții emoționante despre modul în care tinerii studenți au trăit doi ani de izolare, frică, dar și reflecție și speranță. Ziua s-a încheiat cu două piese de teatru puse în scenă și jucate de trupa de teatru a liceului bilingv din Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, dedicate tinerilor și căutării echilibrului într-o lume marcată de tulburări.
La Cluj, s-a realizat o „cartografiere” a ecosistemului și a nevoilor tinerilor, într-un mod participativ și creativ. Mai mult, au fost organizate ateliere de lucru pe teme precum serviciul civic european, cauzele și impactul excluziunii, votul la 16 ani sau viitorul muncii.
Sesiunea de închidere a Forumului de la București a fost un prilej de a da cuvântul unui tânăr deputat din Republica Moldova, Marcela Nistor, care a vorbit despre trecutul său și viziunea optimistă asupra angajamentului din ce în ce mai mare al tinerilor din țara sa față de valorile europene. S-a vorbit de asemenea și despre orașul Târgu Jiu, care implementează numeroase proiecte în calitate de Capitală a Tineretului din România în anul 2023.
Închiderea Forumului a reprezentat prilejul pentru Ambasada Franței în România de a lansa apelul anual de proiecte dedicate tinerilor, deschis până la 7 mai 2023 (informații disponibile pe site-ul Ambasadei Franței).
RADOR – 12 aprilie