SUA vor ca două treimi din maşinile vândute până în 2033 să fie electrice

Statele Unite au anunţat miercuri că intenţionează ca două treimi din numărul total de automobile noi vândute în următorul deceniu să fie electrice. Anunţul face parte din noile planuri de reducere a emisiilor de carbon la autovehicule. Este ultimul pas făcut de administraţia Biden în direcţia adoptării în masă a maşinilor electrice. Agenţia SUA de Protecţie a Mediului a declarat că reducerea masivă a poluării produse de autovehicule va duce la îmbunătăţirea calităţii aerului, îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor şi economii pentru proprietari. Potrivit planurilor administraţiei Biden, până în 2033 două treimi din maşinile vândute trebuie să fie electrice. Anul trecut, numărul maşinilor electrice vândute a reprezentat 5% din total vânzări. Factori precum infrastructura de încărcare a bateriilor şi disponibilitatea combustibililor şi a minereurilor care generează emisii scăzute de carbon vor juca un rol extrem de important./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 aprilie)