Preşedintele american, Joe Biden, îşi continuă vizita în Irlanda

Preşedintele american, Joe Biden, îşi continuă vizita în Irlanda, cu o zi de ceremonii ce includ un discurs într-o sesiune comună a celor două camere ale parlamentului irlandez. Este primul preşedinte american care va susţine un astfel de discurs la Dublin, de la cel rostit de Bill Clinton, în urmă cu aproape 30 de ani. Miercuri, în timpul unei vizite într-un oraş de unde unul dintre strămoşii lui Joe Biden a plecat către Statele Unite, în secolul al XIX-lea, domnul Biden a afirmat că se simte ca şi cum a revenit acasă./mbrotacel/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 aprilie