Autorităţile de la Kiev raportează că, în ultimele 24 de ore, 80.000 de persoane au traversat frontiera Ucrainei pe la punctele de control din vestul ţării, pe la graniţa cu UE și cu Republica Moldova. Potrivit unui comunicat remis sâmbătă dimineaţă, 34.000 de oameni au părăsit Ucraina în ziua precedentă. Dintre aceştia, 21.000 de au trecut granița cu Polonia, iar ceilalţi au mers în alte țări din UE și în Republica Moldova. Totodată, autorităţile precizează că 46.000 de persoane au intrat în Ucraina în ultima zi, 41.000 fiind cetățeni ucraineni. Pe parcursul zilei de vineri, au fost înmatriculate 71 de camioane care transportau ajutor umanitar. În plus, polițiștii de frontieră au reținut 16 persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a Ucrainei, iar șase bărbați nu au avut voie să părăsească țara, polițiștii de frontieră descoperind în cazul acestora indicii potrivit cărora şi-au falsificat documentele./sdan/asalar
(ESPRESO TV – 15 aprilie)