Date INS despre consumul de energie electrică

Românii au consumat mai puțină energie electrică primele două luni din acest an față de aceeași perioadă din 2022, arată datele Institutului Național de Statistică. Scăderea a fost de peste 18 procente. Și în economie s-a consumat mai puțin cu 3%, iar iluminatul public s-a redus cu mai bine de un sfert. INS mai arată că în ianuarie și februarie a crescut producția în hidrocentrale cu aproape o treime față de începutul anului trecut. Pe plus a fost și energia eoliană. A scăzut în schimb ușor producția de energie în centrala nucleară./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie)