Premierul ucrainean, Denis Şmihal, a declarat că, în urma rezultatelor negocierilor din cadrul reuniunilor de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale, Ucraina va primi sprijin suplimentar de câteva miliarde de dolari. Aflat, vineri, în vizită la Washington, premierul Şmihal a precizat că miniștrii de finanțe din țările G7 au promis Ucrainei un sprijin suplimentar de peste cinci miliarde de dolari, fiind vorba, în special, despre pachete suplimentare de asistență din partea Franței, Germaniei și Marii Britanii. Denis Şmihal a mai remarcat că Elveția va oferi Ucrainei 1,8 miliarde de franci elveţieni în următorii șase ani. Danemarca, de asemenea, va crea un fond special de un miliard de euro. Spania, Irlanda, Japonia, Lituania, Letonia, Islanda și Țările de Jos vor oferi şi ele sprijin suplimentar Ucrainei./sdan/asalar
(Agenția de presă RBC – 15 aprilie)