Președintele Klaus Iohannis începe marţi, în Brazilia, turneul în America Latină, care mai include vizite oficiale în Chile și Argentina, cu scopul de a relansa dialogul la nivel înalt cu aceste state și relațiile politico-diplomatice și în mai multe domenii de interes. Într-un comunicat, Administrația Prezidențială notează că America Latină reunește state membre sau în proces de aderare la OCDE cu economii emergente care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ la nivel global la securitatea alimentară, la cea energetică și climatică, la recuperare economică post-pandemie și dezvoltarea durabilă. Principalele obiective ale acestor vizite oficiale pe care șeful statului le face până pe 26 aprilie vizează și prezentarea pozițiilor și evaluărilor României ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO, vecin direct al Ucrainei privind războiul ilegal declanșat de Rusia în țara vecină și contracararea efectelor acestuia./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 aprilie)