Fermierii cehi au în stoc 2,6 milioane de tone de cereale, cu 40% mai mult decât în urmă cu un an, în condiţiile în care exporturile ucrainene către piețele europene au crescut, a anunțat marți Asociația pentru Agricultură. Uniunea Europeană este supusă unei presiuni în creştere pentru a găsi o soluție la fluxul de cereale ucrainene la nivelul întregului bloc, după ce Polonia, Ungaria și Slovacia au anunțat interzicerea unor importuri din Ucraina pentru a-și proteja piețele agricole. Partidul Social Democrat din România, aflat la guvernare, a anunţat că va cere coaliției să impună o interdicție temporară asupra importurilor de cereale din Ucraina, dar Ministerul ceh al Agriculturii a transmis luni că nu plănuiește o acţiune similară, pe motiv că ar încălca regulile pieței Uniunii Europene. Asociația Cehă pentru Agricultură a transmis că cerealele din Ucraina care erau destinate piețelor din Africa și Orientul Mijlociu au umplut silozurile europene și există amenințarea lipsei capacității de stocare pentru recoltele de acest an din Cehia. „Asociația pentru Agricultură solicită Ministerului Agriculturii și Comisiei Europene să activeze rapid coridoarele originale, iar cerealele ucrainene să fie exportate acolo unde erau destinate inițial”, se arată într-un comunicat. Ministerul ceh al Agriculturii a transmis luni într-un răspuns prin e-mail la întrebări ale Reuters că, deşi exporturile de cereale ucrainene în Republica Cehă au crescut, acestea au fost anul trecut de puțin sub 4.000 de tone, o fracțiune din producția totală a țării./opopescu/gpodea
REUTERS – 18 aprilie