Joi, 20 aprilie și vineri, 21 aprilie 2023, Editura Casa Radio organizează două evenimente găzduite la Ateneul Român, cu ocazia concertelor susținute de apreciata pianistă Adela Liculescu împreună cu Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub conducerea dirijorului Sascha Goetzel.
La finalul celor două concerte – cuprinzând Simfonia nr. 1 „Clasica” de Serghei Prokofiev, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Felix Mendelssohn și pagini corale din opere celebre – spectatorii se vor putea reîntâlni cu solista serii, în cadrul unor sesiuni de autografe acordate de Adela Liculescu, în foaierul Ateneului, pe albumul apărut la Casa Radio sub titlul „Moștenitorii României Muzicale”.
Alături de interpretări aparținând pianiștilor Florian Mitrea și Axia Marinescu, compact-discul cuprinde înregistrări selectate din recitalul susținut de Adela Liculescu în 17 octombrie 2018, la Sala Radio, cu un program având drept numitor comun virtuozitatea și lirismul, fără a uita o tușă românească: Sonata K 141 în re minor de Domenico Scarlatti, monumentala Sonată în si minor de Liszt, Pavana din Suita nr. 2 op. 10 de Enescu și o mică piesă prezentată ca bis și compusă chiar de Adela Liculescu – Arlecchino.
Adela Liculescu, născută la Craiova în anul 1993, este absolventă a Universității de Muzică din Viena și deținătoare a unui palmares impresionant de premii, printre care premiul I la Concursul Prix du Piano de la Berna, în februarie 2018, premii I obținute în anul 2017, la ambele concursuri internaționale Brahms existente: cele de la Pörtschach (Austria) și de la Detmold (Germania). În noiembrie 2015, pianista a câştigat premiul I la Concursul Bösendorfer din Viena; ea este artist Bösendorfer și a cântat și la București pe un instrument special adus pentru ea de la Viena.
Albumul „Moștenitorii României Muzicale” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.
RADOR – 19 aprilie