Comisia Europeană îşi propune să implementeze o interdicţie în privinţa importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina până la data de 5 iunie, în cinci state ale Uniunii Europene vecine cu Ucraina, cu condiţia ca aceste state să retragă interdicţiile individuale pe care le-au adoptat, a declarat ministrul român al agriculturii. „Măsura poate fi implementată în 48 de ore după ce statele îşi vor retrage demersurile unilaterale”, a declarat, miercuri seara, ministrul Petre Daea, după discuţiile cu comisarul european pentru agricultură, Valdis Dombrovskis, şi cu miniştrii din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Vor urma noi discuţii. Cele patru state au interzis importurile de cereale ucrainene, în condiţiile în care ţările din centrul şi estul Europei se confruntă cu presiuni interne pentru protejarea fermierilor locali. România a introdus restricţii, însă nu a implementat o interdicţie pentru importurile de cereale ucrainene./mbrotacel/gpodea
REUTERS – 19 aprilie