Pe 19 aprilie 1943, ultimii evrei rămași în ghetoul Varșoviei s-au răsculat împotriva opresorilor. Fără vreo speranță de a supraviețui, cu atât mai puțin de a învinge, ei vor rezista eroic trupelor germane timp de o lună. Era prima revoltă a unui oraș european ocupat de naziști.
Context
Ghetoul din Varșovia a fost cel mai mare ghetou evreiesc din Europa ocupată. A fost înființat germani în octombrie 1940 și a devenit domiciliu obligatoriu pentru aproximativ 400.000 de evrei din capitala poloneză și împrejurimile sale. A fost separat de restul orașului de un zid de aproximativ 3 metri înălțime, a cărui securitate era întărită de sârmă ghimpată și pază continuă. Cei 400.000 de evrei au fost înghesuiți într-o zonă de aprox. 3.4 km, în spațiile de locuit trăind până la 7.2 persoane/cameră. La începutul anului 1943, evreii supraviețuitori din ghetoul din Varșovia erau în număr de aproximativ 70.000-80.000. Hrana era din ce în ce mai puțină, iar munca forțată la care erau supuși – inumană. Cartierul unde era amplasat, fiind tăiat în două de un bulevard, evreii treceau dintr-o parte într-alta pe o pasarelă.
În 1942, în vremea în care comunitatea evreiască a ghetoului din Varşovia era încă intactă, mişcarea de opoziţie împotriva germanilor a fost una doar verbală. S-au împărţit ziare clandestine, motiv pentru care Gestapoul a împuşcat cincizeci şi una de persoane în semn de represalii. Mulţi evrei considerau că orice rezistenţă ar grăbi sfârşitul ghetoului şi că întreaga masă a evreilor va trebui să plătească pentru acţiunile unui mic grup de persoane.
Toamna lui 1942 a fost perioada în care au început primele pregătiri de rezistenţă. Organizaţia de rezistenţă a tineretului s-a constituit pas cu pas. Pretextând că ar construi adăposturi antiaeriene, evreii au săpat şi întărit câteva sute de şanţuri şi de canale, ca un fel de tranşee, dintre care unele erau legate de reţeaua de canalizare.
Încep deportările spre lagărele de exterminare
Ghetoul din Varșovia era administrat de un consiliu evreiesc („Judenraat”), prezidat de un inginer, Adam Czerniakow, desemnat de primărie. Pe 22 iulie 1942, nemții îi cer o listă cu copiii care să fie transferați în Est, în lagărele de muncă. Cel puțin acesta era motivul oficial. Se pare că Adam Czerniakow aflase că destinația deportărilor era alta. Se sinucide și lasă o scrisoare emoționantă, pentru a-și cere iertare, însă fără a oferi vreo explicație despre care ar fi putut fi soarta viitorilor deportați.
Fără sprijinul lui Czerniakow, germanii încep „Marea Deportare”. În fiecare zi, între 5.000 și 6.000 de evrei sunt duși la Umschalgplatz și de acolo transferați cu trenul la Treblinka. În vara anului 1942 au fost create două organizații paramilitare evreiești: Organizația Evreiască de Luptă (Żydowska Organizacja Bojowa; ŻOB), cu o orientare de stânga, condusă de Mordechai Anielewicz. O a doua forță organizată de mișcarea sionistă revizionistă de dreapta, în special de grupul său de tineret, Betar. Această a doua forță se numea Uniunea Militară Evreiască (Żydowski Związek Wojskowy; ŻZW) și era condusă de Pawel Frankel. Deși inițial au existat tensiuni între ŻOB și ŻZW, cele două au colaborat ulterior pentru a se opune încercărilor germane de a distruge ghetoul. La momentul revoltei, ŻOB număra aproximativ 500 de luptători, iar ŻZW aproximativ 250.
La 18 aprilie 1943, după aproape patru luni fără deportări, trupele germane au intrat în ghetoul Varşoviei, în mod neaşteptat, pentru a organiza un nou transport. În câteva ore, aproape şase sute de evrei au fost împuşcaţi. Germanii nu s-au aşteptat la o rezistenţă din partea locuitorilor ghetoului, cu toate că aceasta începuse să se organizeze din toamna anului trecut. Luptătorii evrei reușesc să alunge trupele germane şi să preia controlul asupra ghetoului. Revolta a fost sprijinită de activişti ai rezistenţei poloneze. Confruntarea armată l-a grăbit pe Himmler să ordone totala desfiinţare a ghetoului.
Pe 19 aprilie 1943, trupele germane trimise la faţa locului au întâmpinat o rezistenţă neobişnuită. Tinerii evrei ştiau cât de slabe sunt şansele lor de reuşită în faţa naziştilor, pentru că lipseau armele, hrana şi susţinerea logistică. Aceştia au reuşit însă să reziste atacurilor timp de trei săptămâni. În 20 aprilie, detaşamentele Wehrmachtului au intrat în acţiune cu aruncătoare de flăcări şi cu explozive. Canalele şanţurilor au fost aruncate în aer unul câte unul, de către trupele germane de geniu, pentru a zădărnici încercările evreilor de a fugi prin reţeaua de canalizare. Liderii Germaniei naziste erau uluiţi. Joseph Goebbels nota în jurnalul său: „Evreii chiar au reuşit să plaseze ghetoul în situaţia de a se apăra singur. Această revoltă arată cât de periculoşi pot fi evreii dacă au arme. Din nefericire, ei deţin şi câteva mitraliere nemţeşti. Doar cerurile ştiu cum au intrat în posesia lor.
8 mai 1943 a marcat începutul sfârşitului pentru rezistenţa evreiască. Câţiva prizonieri au fost constrânşi să dezvăluie ascunzătorile şi centrele de rezistenţă. Trupele germane au descoperit ascunzătoarea Organizaţiei de Luptă Evreieşti, lichidându-i pe aproape toţi liderii revoltei. Marek Edelman, ultimul supravieţuitor, a reuşit să scape prin sistemul de canalizare. Aproximativ 700 de tineri luptători evrei au participat la ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Revolta ghetoului din Varșovia. În timpul revoltei, populația civilă din ghetou a rezistat, de asemenea, forțelor germane, refuzând să se adune la punctele de colectare și ascunzându-se în buncăre.
Luptătorii erau slab echipați și nu aveau pregătire și experiență militară. ŻOB a avut avantajul de a purta un război de gherilă. Ei loveau, apoi se retrăgeau în clădirile ghetourilor, a buncărelor și a tunelurilor subterane. Și populația ghetoului a zădărnicit, de asemenea, eforturile germane de deportare, refuzând să se adune la punctele de colectare și ascuzându-se în buncăre.
Revolta e scăldată în sânge
Cel puțin 7.000 au murit luptând sau ascunzându-se în ghetou. Alți aproximativ 7.000 de evrei au fost capturați de SS și de poliție la sfârșitul luptelor și deportați la centrul de exterminare Treblinka, unde au fost uciși. Printre aceștia erau și Anielewicz și Frankel.
Luptele au continuat până pe 16 mai, când comandantul SS a declarat: „Ghetoul din Varşovia nu mai există”. În cele 28 de zile ale revoltei, peste 40.000 de evrei au fost ucişi sau deportaţi.
Tragedia va deveni pentru evrei și pentru adversarii nazismului un simbol al eroismului și rezistenței. Cancelarul german Willy Brandt va îngenunchea pe 7 decembrie 1970 în fața Memorialului închinat revoltei ghetoului din Varșovia, într-un gest de pocăință istorică. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/event/Warsaw-Ghetto-Uprising
https://www.dw.com/ro/ghetoul-din-var%C8%99ovia-%C8%99i-deportarea-evreilor-polonezi/a-55132665
Enciclopedia Universală Britannica, vol. 16, Bucureşti, Editura Litera, 2010
