Filmul „Experimentul Pitești” va rula luna aceasta în cinematografele din toată țara. Lungmetrajul ajunge în fața publicului după 11 ani de muncă a 120 de actori și a peste 800 de oameni din spatele camerei de filmare. În distribuție, cu o ultimă prezență cinematografică, se află și Ion Caramitru. La Piatra Neamț proiecția filmului va avea loc miercuri, 26 aprilie, în prezența regizoarei Victoria Baltag. În aceeași zi, realizatorii vor deschide și expoziția proiectului „Experimentul Pitești”, unde vor fi expuse obiecte folosite în timpul filmărilor, transmite corespondenta RRA, Geanina Buftea. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 aprilie)/adumitrache/ctuluc