Planeta Pământ e plină de resurse, însă ea trebuie îngrijită pentru a ne putea bucura cât mai mult de o viață sănătoasă. Astăzi este sărbătorită Ziua Planetei Pământ, moment care ne amintește din nou tuturor despre cât de importantă e lumea în care trăim. Ziua Planetei Pământ a fost inițiată de senatorul american Gaylord Nelson și celebrată inițială doar pe teritoriul Statelor Unite. În 1970, la prima marcare, evenimentul a mobilizat 20 de milioane de americani. În 1990, Ziua Pământului a devenit un eveniment mondial, reunind 200 de milioane de oameni din 141 de țări și aducând problemele de mediu pe scena mondială. Voluntari din zeci de state au în plan astăzi acțiuni de plantare de arbori, de strângere a gunoaielor sau de impulsionare a guvernelor pentru intensificarea acțiunilor privind combaterea schimbărilor climatice. Și la noi în țară, autoritățile organizează evenimente care își propun să promoveze responsabilitatea socială față de natură./csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie