EVENIMENTE INTERNE
– Apărare, Interne
* Sărbătorirea, în fiecare an, la 23 aprilie, a Zilei Forţelor Terestre Române – al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă, reprezintă un eveniment marcant al Armatei României. În această perioadă, Statul Major al Forţelor Terestre (SMFT), marile unităţi şi unităţile din subordine aflate în municipiile reşedinţă de judeţ din întreaga ţară organizează, împreună cu autorităţile publice locale, ceremonii la monumentele închinate memoriei Eroilor Forţelor Terestre, programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, competiţii sportive şi aplicativ-militare, expoziţii de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum şi ceremonii militare specifice dedicate acestui eveniment
‣ În Bucureşti, activităţile se vor desfăşura după următorul program:
- ora 11:00 – 19:00 – expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare, exerciţii demonstrative de scrimă şi arte marţiale – la Centrul comercial AFI Cotroceni
– Culte, Biserică
* Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
* Monseniorul Miguel Maury Buendia şi-a încheiat misiunea în ţara noastră, fiind numit de Papa Francisc Nunţiu Apostolic în Marea Britanie. Pe 23 aprilie, la ora 10:30, Monseniorul Miguel Maury Buendia va celebra Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Iosif, prin care îşi va lua rămas-bun de la comunitatea catolică din Bucureşti