Premierul Nicolae Ciucă a cerut în ședința coaliției de astăzi de la Palatul Victoria ca măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare să nu ia în calcul tăieri de venituri pentru angajații la stat, iar salariile acestora să înghețe până la adoptarea noii legi a salarizării, potrivit unor surse politice citate de redactorul nostru, Andrei Șerban. În coaliție s-a mai discutat și despre blocarea angajărilor în sistemul public, precum și despre reducerea cu 10% a cheltuielilor de la bunuri și servicii. Sursele politice au mai precizat că interdicția cumulului pensiei cu salariul nu mai face parte din ordonanța care va fi adoptată de guvern în această săptămână, pentru că o prevedere similară a fost declarată neconstituțională./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 aprilie