Cu 509 ani în urmă (1514), Gheorghe Doja, un mic nobil secui din Transilvania, a fost numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rákos, lângă Buda. Gheorghe Doja a fost un luptător pentru libertăţile ţărănimii asuprite din Transilvania. Răscoala condusă de el în 1514, considerată de mulţi istorici un veritabil război, a provocat un şoc puternic în toată Europa Centrală şi de Est.
Context
Războiul condus de Gheorghe Doja a fost favorizat de opoziţia puternică a nobilimii la chemarea Papei Leon al X-lea privind organizarea unei cruciade anti-otomane. Prin participarea la cruciadă, ţăranii sperau sa-şi îmbunătăţească condițiile vitrege de trai, în perspectiva unei campanii reuşite în faţa turcilor.
Biografie
Gheorghe Doja s-a născut în Dalnic în 1470. Tatăl lui a fost mercenar în timpul războaielor împotriva Imperiului Otoman. După ce s-a înscris în armata maghiară, Doja a servit în mai multe arme și a câștigat o reputație de duelist de elită. Doja a avut rangul de căpitan de cavalerie în campania împotriva otomanilor, condusă de voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, în 1513.
La sfârșitul campaniei a rămas staționat în Belgrad. Doja era un militar ambițios. Deși camarazii au încercat să-l convingă altfel, Doja l-a provocat pe campionul otoman Ali de Epeiro la duel. Ali era conducătorul unității de cavalerie otomană Spahi, din castelul Smederevo din Serbia. Ali a acceptat imediat invitația la duel. Lupta a avut loc într-un câmp între Belgrad și Smederevo, în 28 februarie 1514. După o luptă lungă, Gheorghe Doja a reușit să taie brațul lui Ali de Epeiro și, în final, să îl ucidă. Victoria aceasta i-a adus lui Doja faimă în întreaga regiune. Regele Vladislav i-a dăruit titlul de cavaler, un colier de aur cu o gravură ce reprezenta scena duelului și un sat ca domeniu propriu. În 1513, Doja a ţinut la Buda un discurs în care le-a promis cruciaţilor scutirea de la dări. Oastea a crescut imediat, astfel încât numărul oştenilor săi a ajuns la 40.000. Ulterior, oastea adunată pentru cruciadă s-a transformat într-o oaste de răsculaţi pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei, sub conducerea acestuia.
Gheorghe Doja le-a cerut ţăranilor să-și reia libertatea confiscată de nobili, dacă doreau să-şi asigure un viitor mai bun. Faptul e confirmat de o scrisoare a regelui Vladislav, din 3 iulie 1514, adresată Papei, în care acesta se plângea că ţăranii, ciurdarii şi păstorii s-au ridicat să scape de servitute, să dobândească libertatea şi să întroneze dreptatea. Răsculaţii se ridicau cu hotărâre împotriva Bisericii Catolice, cea mai mare stăpânitoare de moşii şi exploatatoare a ţăranilor. Ţinta atacurilor răsculaţilor erau moşiile şi castelele feudale în general, curţile episcopale cu predilecţie. În locul bisericii latifundiare, ei doreau o biserică săracă, guvernată după principiile creştinismului primitiv. Noua societate trebuia să se bazeze pe o unire a ţăranilor cu orăşenii.
Nobilii nu au fost de acord cu ideea și împotrivirea lor față de decizia ţăranilor a a pleca în cruciadă a dus la marea răscoala ţărănească. Principalele ținte geografice ale răsculaţilor au fost Timişoara şi Cenadul, localităţile de reşedinţă ale episcopului Nicolae.
Răscoala
Gheorghe Doja şi-a împărţit oastea în mai multe cete. Unele, conduse de preoţi săraci, au fost trimise spre sudul şi nordul regatului ungar, pentru a-i răscula pe iobagi, păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor şi oraşelor, români, unguri, slovaci, ruteni şi sârbi. Ceata lui Doja a mers spre Transilvania. Doja spunea despre nobili: “De ce aceşti oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui sat întreg?” O căpetenie a răscoalei i-a îndemnat pe ţărani să-i prindă pe strângătorii de dări şi la nevoie să-i pedepsească cu moartea. Răsculaţii au desfiinţat vămile întâlnite în cale, i-au pedepsit pe vameşi, au distrus documentele în care se regăseau obligaţiile ţăranilor. Speriat, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, a poruncit armatei sale: “Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi, cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi nimiciţi în cele mai groaznice chinuri”. În ciuda măsurilor represive, numărul răsculaţilor a crescut.
Armata nobilimii s-a regrupat şi s-a baricadat la Timişoara. Răsculaţii au vrut să cucerească şi această cetate, dar, din cauza unei organizări slabe şi a trădării unei căpetenii, armata condusă de Gheorghe Doja a fost învinsă. Aceasta a fost una din cele mai mari bătălii pe care le-a purtat ţărănimea din Transilvania în decursul secolelor, pentru eliberarea din şerbie. În ciuda atacului îndrăzneţ condus de Doja, răsculaţii nu au reuşit să facă faţă călărimii nobiliare, mult mai numeroasa şi mai bine înarmată. Oastea ţărănimii a suferit o înfrângere totală, la 15 iulie 1514.
Cauzele înfrângerii răscoalei ţărăneşti sunt multiple. Una ar fi structura celor două tabere în luptă.
Ţărănimea nu a putut realiza o unitate a forţelor sale pe o durată mai lungă, din cauza compoziţiei eterogene a taberei ţărăneşti. Faţă de încercările elementelor celor mai înaintate de a realiza o organizare şi o conducere unitară, de a duce lupta până la capăt, masele ţărăneşti au manifestat tendinţa de a lupta cât mai aproape de casă. Forţele ţărăneşti erau împărţite în cete, care luptau izolat unele de altele. Nici în momentul bătăliei decisive cu armatele nobiliare de la Timişoara răsculaţii nu au reuşit să organizeze o unitate a tuturor forţelor, cu o conducere puternică. Nobilimea, dimpotrivă, şi-a strâns și s-a organizat. Mai mult, nu lupta cu furci și topoare, ci nobilimea dispunea de armament superior, arme albe şi arme de foc.
Urmările răscoalei
Execuţia căpeteniilor a avut loc în 20 iulie 1514. Lui Doja i s-a spus că, dacă a dorit să fie stăpân, i se îndeplinește dorința. Legat cu lanţuri înroşite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroşit în foc. În mână i s-a pus un sceptru încins, iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de plug. Tăiat în patru, trupul lui Doja a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin.
Țăranii au fost condamnați la iobăgie şi să rămână legați de glie, să muncească stăpânilor moşiilor o zi pe săptămână şi să le facă obligatoriu “daruri” din păsări şi diverse produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele, fixându-se totodată şi grelele dări către stat. S-a hotărât atunci pedeapsa cu moartea pentru toţi comandanţii răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă. Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit considerabil puterea maghiarilor, astfel încât în 1526, prin lupta de la Mohacs, partea centrală a regatului ungar a devenit paşalâc turcesc. Situaţia grea a ţărănimii transilvănene s-a prelungit până după răscoala lui Horea Cloşca şi Crişan din 1784. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie:
Calendar Rador
https://www.wikidata.org/wiki/Q366978
Curs de Istorie, Facultatea de Istorie, Universitatea București
