Acordul de încetare a focului în Sudan rezistă, la trei zile de la intrarea în vigoare

Un acord fragil de încetare a focului, intrat în vigoare în urmă cu trei zile, continuă să reziste în Sudan, deşi au mai fost raportate violenţe intermitente. În timpul nopţii au avut loc ciocniri în nordul capitalei Khartoum şi peste Nil, în Omdurman. Puterile internaţionale încearcă să exercite presiuni asupra generalilor aflaţi în conflict, pentru a prelungi încetarea focului. Situaţia din Khartoum devine tot mai haotică, mai ales în contextul în care mai mulţi deţinuţi au fost eliberaţi sau au evadat şi pe fondul unei penurii acute de alimente şi apă. Printre cei care se află acum în libertate se numără aliaţi ai fostului preşedinte, Omar al-Bashir. Existau temeri că şi Bashir a evadat, însă armata a anunţat că acesta a fost mutat de la închisoare la un spital militar, înainte de izbucnirea luptelor./mbrotacel/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 aprilie)