Guvernul intenţionează să prelungească pînă la sfârşitul anului termenul pînă la care primăriile trebuie să pună la punct serviciile de colectare selectivă a deşeurilor. Şi tot în şedinţa de astăzi, executivul ar urma să dea bani pentru consolidarea plafonului, vechi de 80 de ani, de sub Piaţa Unirii din Bucureşti, pe fondul avertismentelor specialiştilor că lucrarea este urgentă. Fondurile ar urma să fie acordate prin programul naţional de investiţii, Anghel Saligny, ce va fi modificat prin ordonanţă de urgenţă.
Reporter: Andrei Şerban – Proiectul ordonanţei de urgenţă privind programul de investiții Anghel Saligny include acordarea a aproximativ 750 de milioane de lei pentru consolidarea planșeului de acoperire a râului Dâmbovița de la Piața Unirii din București. Banii vor fi dați Primăriei Sectorului 4. Un alt proiect de ordonanță de urgență modifică legislația privind regimul deșeurilor, precum și legea serviciului de salubrizare a localităților. Mai exact, autoritățile publice locale vor avea mai mult timp, până la 31 decembrie anul acesta, să asigure delegarea serviciilor de sortare și tratare a deșeurilor, precum și depozitarea lor și, astfel, să se conformeze prevederilor legale. Printre proiectele de hotărâre de guvern se numără cel referitor la reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Timișoara Sud”, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe acest an al Administrației Naționale de Meteorologie, precum și cel prin care se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții consolidare și restaurare Cazino Constanța./dstanesc
RRA – 26 aprilie