Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius, s-a născut la 26 aprilie 121, la Roma. A fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr. și filosof stoic.
Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
Este ultimul din şirul „celor cinci împăraţi buni“. Ca filozof stoic, Marcus Aurelius şi-a exprimat ideile în lucrarea ”Ta eis heauton” (Gânduri către sine însuşi), scrisă în limba greacă. Învăţăturile sale au un caracter moral şi aplicabilitate practică, fiind o serie de „exerciţii spirituale“ necesare pentru cumpătare și linişte interioară. Curentul filosofic cunoscut sub numele de stoicism a avut o lungă evoluție în timp din secolul IV î.Hr. până în secolul III d.Hr. A apărut în Grecia în perioada elenistică și a atins apogeul ca filosofie de stat în Imperiul Roman.
Viața
Provine dintr-o familie de nobili cu funcții publice importante în Imperiu. Împăratul Hadrian a remarcat inteligența, seriozitatea, interesul pentru studiu prezente încă din copilărie. La vârsta de 6 ani este numit cavaler și este invitat să locuiască la palat, pentru a fi instruit. A studiat artele liberale, dreptul și pictura, dar se arată în mod deosebit pasionat de studiul filosofiei, cu deosebire filosofia stoică.
La dorința lui Hadrian, a fost adoptat de Împăratul Antoninus Pius, cu care a împărțit domnia timp de 14 ani. A fost pregătit să devină împărat. Astfel, a fost inițiat în conducerea Imperiului și a fost numit în funcții publice cu responsabilitate din ce în ce mai mare. Formarea sa filosofică, dar și înțelepciunea, modestia, respectul pentru oameni, rafinamentul sufletesc, onestitatea și curajul l-au pregătit să devină măreț, ca împărat.
În politica internă a luat hotărâri strategice pentru poporul său, colaborând îndeaproape cu Senatul și consultându-se cu specialiștii de atunci.
A rămas cunoscut pentru legile privind întărirea libertăților cetățenești, aprovizionarea cetăților sărace cu grâne din rezervele Romei, în perioadele de foamete. A prelungit timpul necesar pregătirii proceselor în justiție în vederea unor decizii cât mai corecte și asigurării echității.
Marcus Aurelius s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani pe câmpul de luptă, în timpul unei campanii de respingere a atacurilor barbarilor.
Politica internă și externă
La începutul domniei, Marcus Aurelius a rămas la Roma doar câteva luni reuşind să-şi răsplătească rudele cu onoruri şi pregătind cu minuţiozitate confruntările cu barbarii de la Dunăre.”În acest răstimp au fost create două legiuni noi ( a II-a şi a III-a Italica ), precum şi multe trupe auxiliare care poartă în titulatura lor numele de Aurelia” 1. Istoricul Dio Cassius confirmă că Marcus Aurelius “şi-a pus la mezat în Forul lui Traian podoabele imperiale. Astfel şi-a vândut cupele de aur, de cristal şi de murin, vasele regale, îmbrăcămintea de mătase ţesută cu aur a soţiei sale şi chiar pietrele preţioase pe care le găsise în mare cantitate în tezaurul secret a lui Hadrianus. A durat această vânzare două luni şi a încasat atâta aur, încât a dus mai departe şi a terminat războiul cu marcomanii”. Dorind să aibă cât mai mulţi ostaşi şi aflându-se în criză de luptători a înrolat în rândul trupelor sale “chiar şi pe piraţii din Dalmaţia şi din Dardania, apoi tineri germani, care să lupte împotriva germanilor” (Dio Cassius).
S-a ocupat personal de bunăstarea cetăților prin introducerea măsurilor adecvate de igienă în timpul epidemiilor, prin reglementarea cheltuielilor publice, suplimentând cu bani din visteria proprie la nevoie, prin menținerea și construcția drumurilor din Imperiu.
În cei 19 ani ai domniei sale, imperiul a trecut prin numeroase războaie de apărare a granițelor împotriva invadatorilor, conflicte interne, inundații, epidemii și alte calamități naturale. Împăratul le-a înfruntat pe toate cu spiritul de justiție, moderația, cumpătarea și seninătatea proprii caracterului său de formație filosofică.
Despre Marcus Aurelius au rămas mărturii de la Eutropius în a sa “Istorie romană”: “El personal n-a făcut decât un singur război, cel împotriva Marcomanilor, un război aşa de grozav, că s-ar putea compara cu războaiele punice şi care a fost cu atât mai primejdios, cu cât pieriseră cu această ocazie toate armatele romane. În timpul său a izbucnit, după victoria asupra perşilor, o aşa de mare epidemie la Roma, în Italia şi în provincii, au pierit de tifos cea mai mare parte din locuitori şi aproape toată oştirea.Cu multa trudă şi cu mare răbdare, stând la Carnuntum trei ani de zile a izbutit să pună capăt războiului marcomanic la care luaseră parte cvazii, vandalii, sarmaţii, suevii şi toată lumea barbară. A omorât cu acest prilej multe mii de oameni şi, după ce a eliberat de sclavie pe panoni şi-a sărbătorit la Roma un triumf, împreună cu fiul său Commodus Antoninus pe care tocmai îl făcuse Caesar”.
Tot în această perioadă în Răsărit izbucneau unele răscoale. Cea mai virulentă s-a produs în Egipt, cunoscută sub numele de “răscoala bucolilor”, adică a păstorilor. Aceştia constituiau o sectă religioasă care recrutase mulţi adepţi dintre păstorii aflaţi în delta mlăştinoasă a Nilului. Incitaţi de un preot fanatic, Isidorus, bucolii au surprins garnizoanele romane din deltă pe care le-au masacrat. Cetele lor s-au concentrat apoi în jurul Alexandriei şi nu a lipsit mult ca ele sa devină stăpâne pe marele oraş. Capitala Egiptului a fost salvată numai prin intervenţia lui Cassius, care a reuşit să-i dezbine pe răsculaţi şi în cele din urmă să-i nimicească (172-173) .
Marcus Aurelius a continuat războiul de la sudul Dunării şi după anul 174 d.H. împotriva sarmaţilor iazigi. A mutat capitala de la Carnuntum la Sirmium (Mitroviţa, pe râul Sava). O dovadă preţioasă în acest sens o reprezintă şi de această dată Columna lui Marcus Aurelius. Hotărârea împăratului de a duce luptele până la înfrângerea definitivă a iagizilor a făcut imposibile cele câteva propuneri de pace ale sarmaţilor iazigi. Cei care s-au supus au fost siliţi să accepte condiţii grele, iar cei care au continuat rezistenţa erau trataţi fără milă de către romani. Succesul roman a fost întrerupt în anul 174 e.n. de venirea iernii, reluarea ostilităţilor având loc în anul următor (175 d.H). Legiunile romane au trecut Dunărea şi s-au aşezat sistematic în teritoriul inamic prin construirea de castre. După o rezistenţă deosebit de crâncenă chiar şi cele mai neîmblânzite grupuri de sarmaţi iazigi au fost învinse şi în acelaşi timp pedepsite crud. A existat și o a doua campanie împotriva neamurilor germanice ( 177- 180), în care împăratul Marcus Aurelius dorea să elimine pericolul germanic şi să transforme teritoriile inamicilor în provincii. Capitolinus ne spune că ” s-a dus timp de trei ani un nou război cu marcomanii, hermundurii, sarmaţii si cvazii şi, dacă ar mai fi trăit un an ar fi transformat ţările acestora în provincii romane”.
Pacea grea impusă de Marcus Aurelius popoarelor germanice era suportată cu greu, iar nemulţumirea acestora a condus la o nouă stare conflictuală la cel mai înalt nivel. Quintilii , comandanţii romani de la frontul dunărean nu au reuşit să gestioneze situaţia existentă şi pentru a restabili pacea a fost nevoie ca împăratul Marcus Aurelius şi fiul său Commodus să se deplaseze în grabă la frontiera dunăreană. Cu toate precauţiile luate de armatele romane şi cu toată experienţa împăratului şi a celor apropiaţi lui prima victorie importantă a fost obţinută abia în anul 179 d. H.. Priceput diplomat , Marcus Aurelius a reuşit să dezlege relaţiile popoarelor barbare, scoţând din luptă pe unii dintre ei. Forţele romane s-au concentrat apoi în special asupra marcomanilor şi cvazilor. Cruzimea romanilor era dusă la maxim, cvazii fiind învinşi, mai rămânând doar marcomanii care ar fi fost şi ei înfrânţi dacă n-ar fi intervenit agravarea bolii împăratului Marcus Aurelius şi în cele din urmă moartea acestuia.
Războaiele de la Dunăre ocupaseră 12 ani din domnia lui Marcus Aurelius, şi se încheiau acuma cu revenirea la politica defensivă. Lumea barbară de dincolo de fluviu n-a putut fi încorporată în marea familie a provinciilor romane, dar i se deschisese porţile spre spre civilizaţie prin mercenariat şi colonizări. Împăratul-filozof şi fiul său au reluat planul de fortificaţii Au fost zidite acum cele două mari tabere legionare de la Lauriacum şi Cestra Regia, noi trupe de pază au fost postate la Dunărea mijlocie, şi paralel a fost efectuată reorganizarea administrativă a provinciilor dunărene.
Marcus Aurelius: filosof
Încă din tinerețe, Marc Aureliu a primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii săi, Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți. Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi.
Ele exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/Marcus-Aurelius-Roman-emperor
https://www.noua-acropola.ro/marcus-aurelius-7/
https://historia.ro/sectiune/general/ciuma-din-vremea-imparatului-marc-aureliu-a-573626.html
