Președinții Ucrainei și Chinei au discutat pentru prima dată de la începutul invaziei ruse

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că a avut o convorbire telefonică „lungă și plină de însemnătate” cu președintele chinez Xi Jinping, acesta fiind prima lor discuție de la începutul războiului din Rusia. Potrivit președintelui Zelenski, apelul telefonic va „da un impuls puternic dezvoltării relațiilor bilaterale”. China a confirmat apelul, adăugând că „a fost întotdeauna de partea păcii”. Spre deosebire de Occident, Beijingul a încercat să își păstreze o poziție neutră în privința invaziei ruse, însă nu și-a ascuns niciodată legăturile strânse cu Moscova și nici nu a condamnat invazia. Luna trecută, președintele Xi a efectuat o vizită de stat de două zile în Rusia, s-a referit la președintele Vladimir Putin drept „prietenul său drag” și a propus un plan de pace în 12 puncte pentru rezolvarea crizei./aboboc/avladucu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 aprilie)