Context
În 1920 era înființat, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume, la inițiativa savantului Emil Racoviță (1868-1947). Instituția a fost statuată printr-o lege promulgată de regele Ferdinand I la data de 26 aprilie 1920 și publicată în Monitorul Oficial nr. 86 din 20 iulie 1920. Pentru început, institutul a funcționat ca parte componentă a Facultății de Științe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a mutat și sediul Societății Științifice „Biospeologica”, pe care o întemeiase în 1907, ca instrument internațional de coordonare a activității tuturor zoologilor interesați de studiul faunei subterane.
Alături de Emil Racoviță, în institutul din Cluj și-au desfășurat activitatea doi eminenți biologi: francezul Rene Jeannel, entomolog și biogeograf reputat și elvețianul Pierre-Alfred Chappuis, specialist în fauna acvatică subterană. În 1956, institutul a fost reorganizat sub conducerea profesorului Constantin Motas (1891-1980), în noua sa structură el având sediul central la București și o secție la Cluj, iar patru ani mai tarziu, a trecut sub egida Academiei Române, sub conducerea profesorului Traian Orghidan și a profesoarei Margareta Dumitrescu, primind numele de Institutul de Speologie „Emil Racoviță”.
Despre Emil Racoviță
Emil Racoviță s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1868, fiind cel de-al treilea copil al familiei lui Gheorghe Racoviță (1839-1913), magistrat și membru fondator al societății literare Junimea și descendent al unei vechi familii de boieri moldoveni şi al Eufrosinei Racoviță, cunoscută pianistă. A copilărit în judeţul Vaslui, la Sorăneşti, iar primele studii le-a făcut în Iaşi, sub îndrumarea scriitorului şi învăţătorului de atunci, Ion Creangă. Pasiunea sa pentru ştiinţele naturale a fost descoperită de timpuriu, în timpul studiilor de la Liceul „Institutele Unite“, de către doi dascăli de elită, Grigore Cobălcescu şi Petru Poni.
După liceu, a urmat Facultatea de Drept din Paris, dar, mai târziu, tânărul Racoviţă a renunţat, pentru a se dedica științelor naturii. În 1891 va absolvi Facultatea de Ştiinţe din Sorbona, avându-l ca profesor de zoologie pe cunoscutul om de ştiinţă Henri Lacaze-Duthiers. Se remarcă imediat ca specialist în ştiinţele naturale, printre oamenii de ştiinţă europeni. Înl 1896 își susține teza de doctorat cu titlul, „Le lobe céphalique et lâencéphale des annélides polychétes“.
Prima perioadă de activitate şi-a consacrat-o studiilor de zoologie marină, la staţiunile de cercetare de la Roscoff şi Banyuls sur Mer, din Franţa, timp în care a descoperit, împreună cu G. Pruvot, 11 specii de anelide (viermi cu corpul cilindric). Referinţele excepționale l-au determinat pe polonezul Arctowski să îl recomande imediat căpitanului Adrien de Gerlache, care pregătea o expediţie în Antarctica.
Gerlache a alcătuit echipajul pentru bordul vasului Belgica, care, alături de nume sonore din vremea aceea, precum Georges Lecointe, secundul expediţiei, Roald Amundsen, norvegianul care doar peste câţiva ani avea să cucerească Polul Sud, medicul american Frederick Cook, rivalul lui Robert Peary în cucerirea Nordului, polonezii H. Arctowski şi A. Dobrowolski, îl include şi pe Emil Racoviţă, căruia îi dă în grijă laboratorul fotografic cu aparate ce formau imaginea pe plăci de sticlă, comandate special pentru expediţie la atelierele cunoscutului Antoine Lumičre, părintele cinematografului. Pentru Emil Racoviţă, „Expediţia Belgica“ a fost doar începutul.
După misiunea din Antarctica, desfășurată în anii 1897-1899, revine din călătorie cu o colecţie de 1600 de specimene botanice şi zoologice. A publicat apoi o cuprinzătoare lucrare despre cetacee. După ce în Antarctica a dat unei insule descoperite numele profesorului său de la Iaşi, Cobălcescu, şi-a continuat cercetările asupra animalelor marine, iar în 1907, semnează actul de naştere a biospeologiei, definită de el ca ştiinţă a formelor de viaţă din mediul subteran, prin publicarea studiului „Essai sur les problčmes biospéologiques“. În timp, a întreprins cercetări speologice în numeroase ţări.
Primul institut de biospeologie din lume
După revenirea în țară, savantul român a fost copleşit de onoruri şi a devenit director-adjunct al Laboratorului Oceanografic Arago. De asemenea, devine codirector al periodicului „Archives de Zoologie experimentale et generale”, cea mai prestigioasă revistă de specialitate din Europa, pe care tot el o înfiinţase în 1872. ”Treptat, Emil Racoviţă avea să renunţe la studiul oceanografiei şi să se dedice noii ştiinţe – biospeologia – pe care a fondat-o oficial în anul 1907.
Publicarea Eseului în anul 1907 și cercetările asidue şi sistematice pe care Emil Racoviţă împreună cu mai tânărul său coleg francez René Jeannel le-au făcut în numeroase peşteri din Munţii Pirinei au precedat fondarea Institutului de Speologie, deschizând totodată calea unei structuri pe care Racoviță a numit-o Biospeologica. În anul 1919 Emil Racoviţă accepta invitaţia Consiliului Dirigent al Transilvaniei de organizare a Catedrei de Zoologie la Cluj cu condiţia înfiinţării unui Institut de Speologie.
Astfel, în aprilie 1920 a fost promulgată de către Regele Ferdinand I, legea privitoare la crearea Institutului de Speologie la Universitatea din Cluj, lege in care Institutul nou infiintat primeste si prerogativele inventarului si protectiei pesterilor din Romania. Epicentrul mondial al biospeologiei se mută din Franţa la Cluj iar Emil Racoviţă devenea directorul primului Institul de Speologie din lume, fiind însoţit de colaboratorul său, entomologul René Jeannel, în calitate de subdirector. Acestora li se va alătura în anul 1922 zoologul elveţian Pierre-Alfred Chappuis, în calitate de director adjunct, scopul lor comun fiind cel de reconstituire a istoriei naturale a domeniului subteran, prin studierea cât mai aprofundată şi completă a grupelor de animale care compun fauna cavernicolă.
Ulterior, cercetările biospeologice au continuat în sute de peşteri din Europa şi Nordul Africii, rezultând o colecţie considerabilă cu 20.000 eşantioane de faună cavernicolă. Numărul cercetătorilor care s-au angajat în studiul colecţiei a crescut în timp, fiind publicate 3400 pagini reunite în patru volume sub titlul comun Biospeologica. Este colecţia care reprezintă zestrea ştiinţifică pe care marele savant o va aşeza la temelia cercetărilor Institutului de Speologie din Cluj.
Odată cu mărirea colectivului de cercetare, membrii acestuia au iniţiat ample campanii de explorare biospeologică pentru colectarea de material și în peşterile situate în Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului şi Dobrogea. Pe fundalul contextului istoric nefavorabil, soarta Institutului a cunoscut începând cu 1931 o perioadă de declin, în prima fază suprimându-se orice fonduri pentru cercetare de către guvernul condus de Nicolae Iorga. În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena, Universitatea din Cluj a fost trimisă în refugiu la Sibiu iar Facultatea de Ṣtiinţe la Timişoara. Emil Racoviţă a luat cu el întreaga arhivă, lăsând colecţiile Biospeologica în grija lui Pierre-Alfred Chappuis rămas la Cluj, avantajat fiind de statutul de cetăţean elvetian. După război, în 1945, Emil Racoviţă îşi reia activitatea la Cluj dar fiind o perioadă extrem de dificilă nu reuşește să redea Institutului avântul necesar. Moare în 19 noiembrie 1947 dezamăgit de schimbările politice și pesimist cu privire la soarta cercetării românești.
În anul 1956 Institutul a fost reorganizat la Bucureşti, sub conducerea profesorului Constantin Motaş, la Cluj rămânând doar o secţie a acestuia. Sediul din Cluj, unde funcţionează şi astăzi Institutul, este acelaşi în care a instalat Emil Racoviţă Institutul în 1920, pe strada Clinicilor numărul 5. Patru ani mai târziu Institutul a trecut sub egida Academiei Române, după care a suferit şi alte restructurări, rămânând însă un colectiv în cadrul Institutului de la București. În sediul din Cluj, deşi cu un număr extrem de restrâns de cercetători comparativ cu cel din Bucureşti, şi-au desfăşurat activitatea cercetători cu un prestigiu remarcabil în studiul carstului și domeniului subteran, atât la nivel naţional cât şi internaţional, şi anume: Mihai Șerban, Dan Coman, Iosif Viehmann, Corneliu Pleșa, Teodor Rusu şi, nu în ultimul rând, Gheorghe Racoviță, nepotul ilustrului savant.
În decursul anilor au fost publicate constant lucrări științifice în publicații de prestigiu la nivel internațional, cercetătorii institutului remarcându-se permanent prin participarea la manifestări științifice internaționale, organizarea de workshop-uri și simpozioane internaţionale, precum și prin implicarea continuă în elaborarea și implementarea granturilor de cercetare.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.speologie.org/institutul-de-speologie-emil-racovita
https://actualdecluj.ro/cum-a-fost-infiintat-primul-institut-de-speologie-din-lume-la-cluj-documentar-la-bruxelles/
