Aproape 80 de unităţi hoteliere vor fi deschise în staţiunile de pe litoral, în mini-vacanţa de 1 Mai

Aproape 80 de unităţi hoteliere vor fi deschise în staţiunile de pe litoral, în mini-vacanţa de 1 Mai, iar potrivit Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii, sunt aşteptaţi la malul mării peste 70 de mii de turişti. Reuşita unei vacanţe depinde, însă, şi de priceperea celor care muncesc în hoteluri şi restaurante. Aproape 400 de angajaţi din industria turismului, din toată ţara, vor beneficia, gratuit, de cursuri în domeniul IT. Cu detalii, Bogdan Comşa de la Radio România Constanţa:

Reporter: Cursurile vor avea loc în cadrul unui proiect cu fonduri europene, iar principalul organizator este Federația Patronatelor din Turismul Românesc- FPTR. Cursurile vizează domenii precum securitatea cibernetică, sistemele de asistare a deciziei sau realizarea de site-uri. Mihaela Mostavi, co-organizator, a prezentat proiectul la Constanța, în cadrul unei întâlniri cu operatorii din HoReCa.

Mihaela Mostavi: Oferim programe de trei niveluri de digitalizare: de bază, de specialitate, dar și pentru specialiști. Sunt programe autorizate, iar participantul, la finalul cursului, intră în posesia unui certificat de absolvire, care are statut de act de studii.

Reporter: Cursurile durează între 10 și 30 de zile, câte două până la 4 ore pe zi./lalexandrescu/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 aprilie