Fostul deputat Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova şi preluat de poliţiştii români

Fostul deputat Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova şi preluat de poliţiştii români, urmând să fie dus într-un penitenciar din ţară, pentru a executa o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare primită în anul 2019, într-un dosar de corupţie. Totodată, Inspectoratul General pentru Migraţie de la Chişinău l-a declarat pe acesta indezirabil pe o perioadă de 15 ani, măsură asiguratorie, care este, dispusă, de obicei, împotriva unui străin care a desfăşurat sau despre care există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi care pun în pericol securitatea naţională sau ordinea publică. Cristian Rizea era dat în urmărire internaţională de autorităţile române, după ce a fugit din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor./aburtica/ctuluc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 aprilie