Vineri, 28 aprilie, se împlinesc 130 de ani de la moartea lui Emanoil Pache Protopopescu, fost primar al Bucureștiului (aprilie 1888 – decembrie 1891) pe vremea „tinerei” – pe atunci – Românii Regale, deputat independent conservator, fost prefect al Poliţiei, licenţiat şi doctor în drept al universităților din Bucureşti, Paris, Bruxelles și Geneva, remarcabil publicist, profesor şi avocat.
Emanoil (Emilian) Protopopescu-Pake, cunoscut și sub numele Pache Protopopescu, s-a născut la 12 februarie 1845, la București, în „Mahalaua Negustori”, fiind fiul lui Iancu, protopop și preot la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de unde și-a luat şi numele „Protopopescu”.
A studiat la Colegiul Sf. Sava, perioadă în care a reuşit să alcătuiască şi să publice (împreună cu V. Popescu) un „Dicţionar român de ziceri străbune uzitate în limba română” – editat în 1860, ulterior, lucrarea fiind reeditată în două variante mult mai ample şi îmbunătăţite, în anii 1862 şi 1870.
În 1862, a realizat o traducere din limba franceză a unor „Elemente de filologie”, lucrare prin care tânărul Emanoil Protopopescu a încercat să popularizeze noţiuni despre originea, caracterul şi clasificarea numeroaselor limbi vorbite în lume.
Emanoil Protopopescu a urmat studii juridice la Facultatea de Drept din Bucureşti (1863 – 1866), obţinând, succesiv, două diplome de licenţă din partea Facultăţilor de Drept din Bucureşti (1866) şi Paris (1867), precum şi două titluri de doctor, acordate de Universităţile din Bruxelles (1867) şi Geneva (1870).
În paralel cu studiile universitare, a luat contact şi s-a familiarizat cu activitatea din tribunale, astfel că, la 5 mai 1865, un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza a stabilit că Em. Protopopescu „care are un stagiu de un an şi patru luni ca copist la grefa Tribunalului de Comerciu din Bucureşti, care a absolvit gimnaziul şi are un studiu regulat de doi ani la Facultatea de Drept din Bucureşti (îndeplinind condiţiile de admisibilitate şi înaintare în funcţiile judecătoreşti) este numit ajutor de grefă la acel Tribunal”.
Pake Protopopescu s-a reînscris în corpul avocaţilor la 30 martie 1869, indiciu al faptului că mai activase în barou, dar studiile doctorale nu i-au permis să profeseze, iar după reîntoarcerea de la studii, în noiembrie 1870, îşi începe adevărata carieră de avocat.
La 6 aprilie 1871, Comisia interimară a Capitalei îl numea cap al Serviciului Contencios şi avocat al Comunei Bucureşti.
În 1874, devine redactor al revistei „Dreptul” (apărută la 16/28 decembrie 1871).
În mai 1876, este numit prefect al Poliției Capitalei, unde ia mai multe măsuri organizatorice: măsuri împotriva prostituției, obligă femeile înregistrate să circule pe stradă cu un semn distinctiv – o panglică lată în eșarfă -, toate casele de toleranță erau obligate să aibă la intrare un număr mare, uşor de văzut de departe, și un felinar roșu.
Între anii 1879 – 1888, a fost profesor de drept la Școala Comercială din București, fiind şi director al instituţiei în anul 1881, iar la 30 noiembrie 1880 a fost cooptat în noul comitet de redacţie al revistei „Dreptul”.
În perioada 1879-1887, a fost membru al Consiliului de disciplină al baroului din Ilfov.
În aprilie 1888, Consiliul Municipal al oraşului Bucureşti îl numeşte primar al Capitalei – succedându-i în funcţie lui Ion Câmpineanu -, funcţie pe care a exercitat-o până în decembrie 1891.
Începând cu 17 august 1864, cu Barbu Vlădoianu, până în prezent, oraşul Bucureşti a avut 95 de primari, însă Pache Protopopescu esre considerat unul din cei mai buni edili ai Capitalei (mulţi ani mai târziu, între februarie 1929 şi ianuarie 1934, la cârma Bucureştiului a venit un alt edil remarcabil, Dem. I Dobrescu) – sau cum îl numea, mai târziu, Tudor Arghezi, „întăiul primar bun al Bucureştilorˮ -, fiind cel care a adus mai multe elemente de modernitate în oraș: a reorganizat activitatea primăriei, a inaugurat noi linii de tramvai – şi a introdus reguli pentru un transport civilizat. În acest sens, primarul oraşului, a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor, cât şi de pasageri – „conductorii vor păstra ordinea în vagoane, se vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci”. Aceeaşi ordonanţă prevedea că: „Nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdar, în stare de beţie sau cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane, fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos”.
Taxa fixată pentru transportul public era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două „secţii” şi 15 bani pentru o „secţie”, toţi călătorii fiind obligaţi să prezinte biletul la cerere.
A pavat cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare – după „moda” de la Paris, loc pe care l-a admirat în vremea doctoratului – , a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal și a amenajat Cișmigiul cu fântâna care reprezenta o copie după cea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea.
În mandatul său, au fost impuse reguli arhitecturale şi de construire foarte riguroase şi a realizat axele nord-sud și est-vest (de la Piaţa Operei şi Biserica Sfântul Elefterie, până la Mihai Bravu – „Mahalaua Oborului”, la actuala Piaţa Iancului) ale oraşului, prin construirea principalelor bulevarde.
Despre axa est-vest a oraşului, cronicile vremii menţionează: „Toată această gigantică lucrare a terminat-o în patru luni, cu formalităţile de exproprieri şi strada complet pavată cu piatră cubică şi trotuarele cu dale de bazalt. Lucrarea continua ziua şi noaptea şi el era în permanenţă lângă lucrători de îi controla şi îi îndemna la lucruˮ.
Pentru realizarea bulevardului Operei – Mihai Bravu, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească.
În anul 1890, Pache Protopopescu a finalizat prelungirea fostului bulevard al Orizontului, nume care a fost schimbat în „Pache Protopopescu” la ordinul unui alt edil al capitalei, Nicolae Filipescu.
A ridicat nu mai puţin de 28 de școli – între care şi școala de comerț de pe Bd. Domniţei şi actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”-, a edificat Morga oraşului, a ridicat un azil de noapte cu 40 de locuri, au apărut primele cantine sociale pentru săraci, a introdus telefonia publică şi serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital – serviciu care precede înfiinţarea Societăţii de Salvare de către dr. Nicolae Minovici câţiva ani mai târziu – și al morților la morgă şi tot Pache Protopopescu a inaugurat „Ateneul Român” şi a fondat şi numeroase ziare.
A construit 5 judecătorii, filtre de apă (la Arcuda), stăvilare (Ciurel şi Brezoaia), a continuat canalizarea Dâmboviţei şi a finalizat construirea primei conducte cu apă potabilă a oraşului (ceea ce a însemnat, între altele, şi canalizarea a 50 de străzi riverane râului şi racorduri la case particulare dar şi instalarea de pompe stradale, ca să suprime scoaterea apei de la „Vadul sacagiilor” – din proximitatea Poliţiei Capitalei – , plin de mortăciuni).
A amenajat groapa de gunoi din „Valea Plângerii” – care s-a aflat pe locul actual al Parcului Tineretului – , unde gunoierii ajungeau noaptea, cu cotige pe arcuri, ca să nu facă zgomot, nu înainte de a fi instituit abonamente pentru ridicarea gunoaielor din faţa caselor.
Pe străzi și în piețele publice au fost montate, în mandatul său, peste trei mii de becuri şi lămpi cu gaz, petrol şi ulei mineral, însă, desigur, rămăseseră şi multe străzi de la periferie fără iluminat public.
Tot Pache Protopopescu a introdus stropirea străzilor și a adus de la Dresda niște cisterne mari cu turbine și pluguri pentru curățatul zăpezii.
În anul 1889, Pache Protopoescu a mărit lungimea reţelei stradale cu 13,185 kilometri, reţeaua de canalizare s-a lungit în acelaşi an cu 2738 de metri, în perioada 1889-1890, au fost pavaţi în Bucureşti, cu piatră cubică, 31,79 kilometri de drum. La capitolul pavaje cu bazalt artificial, lungimea lucrărilor a însumat 1,757 kilometri, iar lucrări privind “pavaje cu bolovani”, au reprezentat 129,49 kilometri.
Dincolo de bugetul instituţiei, care era sub nevoile reale, pentru toate aceste cheltuieli, el a recurs la un împrumut pentru care s-a adresat concetăţenilor cerându-le să subscrie la cele 16 milioane de lei necesari modernizării oraşului. Cronicile timpului consemnează că în cinci ore de la lansarea subscripţiei, suma depusă de bucureşteni era de 28 de ori mai mare…
Trebuie spus că activitatea primarului Protopopescu a avut şi „umbre”, afacerea pavajului fiind una controversată, el fiind acuzat de corupţie, iar presa interbelică ar fi demonstrat cu documente că primarul a atribuit fără licitaţie pavarea unei străzi din Bucureşti familiei Rudenberg, apropiată a sa, însă firma acestei familii nu avea experienţă în domeniu.
În tot acest proces de modernizare a oraşului, Pache Protopopescu nu a fost singur, ci a fost consiliat de nu mai puţin de 24 de comisii cu oamenii remarcabili, medici, ingineri şi intelectuali de elită.
Pe de altă parte, Protopopescu a avut parte de o presă ostilă, atacurile acesteia la adresa sa începând chiar înainte de numirea ca primar. În „Viaţa capitalei” era criticat faptul că se produceau multe accidente de tramvai – „tramcar”, care nu puteau merge drept, din cauza caselor care nu erau îndepărtate de la carosabil. El trebuia să „expropieze şi să demoleze aceste case”.
Răniţii erau sfătuiţi să-l acţioneze în judecată, în „Jurnalul Bucarest”. Articolul se numea „Se cere un primar”, fiind un rechizitoriu la adresa sa: „A demonstrat că nu este din nici un punct de vedere la înălţimea misiunii sale. Niciodată munca edilitară n-a fost aşa de neglijată. Pake a cheltuit 80 de milioane în trei ani pentru a porni la parcelarea bulevardelor, dar această acţiune a rămas la fel! Avem nevoie de un primar demn de Bucureşti”. Periodicul, scris în limba franceză, aparţinea Partidului Conservator-Liberal, care „nu poate renaşte din cauza lui”.
După aceste acuzaţii şi critici, Pache Protopoescu şi-a prezentat demisia scrisă, la 11 decembrie 1891, după ce, cu o zi înainte, „Jurnalul Bucarest” scrisese „vă informăm cu toată siguranţa că Emilian Pake-Protopopescu va demisiona”. A doua zi, sărbătorind „victoria”, este publicat următorul comentariu: „Înţelegând că situaţia sa ca primar nu mai este posibilă, s-a decis să demisioneze! Noi putem astăzi să sperăm că acest trist personaj va intra în rândul celor care … „.
Nu a fost, din nenorocire, singurul primar obligat să demisioneze, care n-a putut munci la cârma oraşului, în folosul tuturor, din cauza invidiei şi egoismului, în aceeaşi situaţie aflându-se şi Dem Dobrescu (1929-1934).
La scurtă vreme, bolile de inimă şi de ficat i s-au agravat. Aflat la Karelsbad (Karlovy Vary), la recuperare, Pache Protopopescu şi-a redactat testamentul, simţind că va muri.
Emanoil Pache Protopopescu a trecut la Domnul, la doar 48 de ani, la 28 aprilie 1893, la domiciliul său din București, în urma unei infecţii cauzate de pietre la ficat.
„Trista veste s-a răspândit rapid. Mulţi oameni s-au strâns în scurt timp în faţa casei sale. Iniţial casa era închisă, oamenii au stat la poartă. Pe urmă au pătruns înăuntru. Această moarte constituie o mare pierdere pentru ţară”, consemna cu durere publicaţia „L’Independence Roumaine”.
A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Şcoala Comercială, la care a predat şi al cărei director a fost, redenumită apoi Şcoala de Administraţie şi, mai apoi, Şcoala Liberă de Ştiinţe Politice, a fost redenumită, la câteva luni după moartea sa, Şcoala Superioară de Ştiinţe de Stat, funcţionând sub această titulatură până la desfiinţare, în anul 1949.
În anul 1903, a fost inaugurat, în Bucureşti, un monument reprezentându-l pe Pache Protopoescu, realizat de către sculptorul Ion Georgescu, din marmură albă de Carrara. În anul 1948, însă, autoritățile comuniste – în speţă primarul Constantin Doncea pus de Gheorghiu-Dej -, au demolat monumentul şi au dat părţile metalice ale statuii la topit, pentru a fi realizate … piese de schimb pentru vagoane. Pe locul acela, amplasat lângă Biserica Greacă din București, în actualul Parc Izvorul Rece, a fost inaugurat, la 6 decembrie 2007, monumentul Nicolae Bălcescu, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.
În prezent, una din principalele sale realizări, bulevardul din sectorul 2 al Capitalei, care leagă Parcul „Izvorul Rece” de Bulevardul Mihai Bravu, îi poartă numele.
