Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, a transmis că grija pe care Executivul a arătat-o faţă de situaţia refugiaţilor din Ucraina nu a suferit vreo modificare, menţionând şi că în curând va fi clarificată situaţia plăţilor restante.
Soluţia aleasă de Guvern a fost să vină cu un nou cadru normativ, care să consolideze modul în care România a înţeles să sprijine refugiaţii din Ucraina. Sunt 4 milioane de oameni care au venit, au trecut prin ţara noastră, peste 110.000 au ales să rămână. Având în vedere că mulţi dintre ei sunt şi copii sau persoane singure sau care au nevoie sub o formă sau alta de sprijin, era nu doar salutar, ci şi necesar sprijinul pe care România l-a oferit încă din prima zi. Când spun România nu mă refer doar la ce a făcut Guvernul României sau ce a făcut o autoritate judeţeană sau locală, ci şi la modul în care societatea civilă, românii simpli şi-au deschis la propriu uşile şi au devenit, practic, un simbol al solidarităţii internaţionale de care beneficiază la acest moment milioane de ucraineni. Iar toate aceste lucruri au nevoie de o formă de sprijin, a explicat Cărbunaru.
Întrebat de întârzierile de 4 luni în decontarea de către Guvern a cazării ucrainenilor, Cărbunaru a spus că situaţia va fi clarificată în curând. El a reafirmat că România a făcut şi face un efort financiar important. Cărbunaru a mai spus că, din ce cunoaşte, există discuţii pentru decontarea banilor de către Comisia Europeană. Suntem încrezători că în perioada următoare sume importante ar putea ajunge în România, a arătat el.
2) Noaptea Muzeelor ediţia a 19-a va avea loc pe 13 mai. Anul acesta, în premieră, se alătură proiectului şi muzee din Republica Moldova, pentru o ediţie comună cu România. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare şi de reprezentare alături de cele din România în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org. În total, sunt 200 de evenimente înscrise în program, dintre care multe premiere care acoperă 28 de judeţe din România şi Bucureştiul, precum şi două raioane din Republica Moldova şi Chişinăul.
Invitatul special al anului este War Childhood Museum, muzeul copilăriei în vreme de război, faimosul Muzeul din Sarajevo dedicat memoriei copiilor care au trecut prin experienţa războiului. Pentru expoziţia de la Bucureşti curatorii au inclus poveşti şi obiecte ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, inclusiv ale copiilor ucraineni refugiaţi în România.
3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.