România este dependentă de importuri masive de produse agroalimentare de strictă necesitate, până la limita de a ne afecta grav securitatea alimentară, iar unul dintre acestea este carnea de porc. Președintele Asociației Fermierilor din România, Daniel Butănoiu, a declarat că anul trecut, în țara noastră au fost crescuți doar 750.000 de porci, număr care este de 17 ori mai mic decât în anii de dinainte de Revoluție și de șapte ori mai mic față de 2000. El a mai spus că România a ajuns să importe anual carne de porc de peste 750 de milioane de euro. Mai mult, Daniel Butănoiu susține că reprezentanții Comisiei Europene acționează ferm pentru reducerea numărului de bovine, porcine și alte animale crescute în ferme din Uniune. În schimb, cele care produc insecte pentru consumul uman vor avea parte de subvenții tot mai generoase, avertizează acesta. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 mai)/amirea/denisse