Comisia Europeană a adoptat măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile din Ucraina

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina. Astfel, de astăzi și până pe 5 iunie, grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele pot continua să tranziteze aceste state numai pentru a ajunge într-o țară sau un teritoriu din afara Uniunii Europene. Aceste măsuri sunt completate cu un al doilea pachet de sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state afectate, în valoare de 100 de milioane de euro, din care România urmează să primească aproape 30./dpop/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 mai)