La 3 mai 1898 se năștea Golda Meir (Mabovici), cea care avea să devină una dintre cele mai puternice femei din istoria Israelului. Golda Meir a fost prima femeie din Israel și a treia femeie din lume care a ocupat funcția de prim-ministru, iar semnătura ei stă pe Declarația de Independență a țării.
Viața și cariera
Golda Mabovici (Mabovitz) (mai târziu Golda Meir) s-a născut la Kiev, în Ucraina, care atunci făcea parte din Imperiul Rus. A fost fiica lui Moisei (Moshe) Mabovici, de meserie dulgher, și a lui Blume, născută Neidici. A avut două surori, Sheyna și Tzipke, și cinci alți frați, dar care au murit în copilărie. Golda a fost foarte apropiată de Sheyna. Familia sa a emigrat în Statele Unite şi, din 1906 a trăit în Milwaukee, Wisconsin, unde tatăl său lucra ca dulgher, iar mama sa administra o băcănie.
Golda a urmat școala elementară de pe Fourth Street (actualmente Golda Meir School). Având din copilărie veleități de lider, la vârsta de zece ani ea a organizat o colectă de fonduri, pentru a plăti cărțile colegilor de clasă. Pentru organizația American Young Sisters Society, pe care a întemeiat-o în acest scop, ea a închiriat o sală și a organizat o adunare publică pentru eveniment. La vârsta de 14 ani ea a început să studieze la liceul North Division High School și în același timp a lucrat cu jumătate de normă. Mama ei își dorea ca ea să abandoneze școala și să se căsătorească, dar Golda s-a opus. Și-a cumpărat un bilet de tren pentru Denver, Colorado, a plecat și s-a stabilit acolo la sora ei, Sheyna, căsătorită Korngold. Familia Korngold ținea acasă seri cu invitați intelectuali, unde Golda a asistat nu odată la diferite dezbateri literare și politice, despre sionism, dreptul femeilor de a alege și a fi alese, lupta sindicală, etc. În autobiografia ei spunea că aceste seri din Denver au jucat un rol foarte important în viața ei. În 1913 ea s-a reîntors la North Division High School din Milwaukee, absolvind în 1915. La Milwaukee a devenit activă în mișcarea de tineret a partidului sionist socialist evreiesc Poaley Zion (Muncitorii Sionului), care, ulterior a devenit „Dror Habonim”. A vorbit la mitinguri și a găzduit oaspeți din Palestina. În anii 1916-1917 a studiat la seminarul pedagogic Milwaukee State Normal School, care mai târziu va deveni Universitatea Wisconsin-Milwaukee.
A predat la școli publice din Milwaukee. În 1917 a devenit profesoară la o școală populară evreiască (Folks Shule) cu limba de predare idiș. La Denver l-a cunoscut în 1913 și pe viitorul ei soț, Morris Meyerson (1893-1951), pictor de firme,cu preocupări artistice și intelectuale. S-a căsătorit cu pictorul Morris Myerson, iar în 1921 au plecat împreună în Palestina, unde au trăit într-un kibbutz. Olda a lucrat la culegerea migdalelor, în plantarea de pomi, la creșterea găinilor și în bucătărie.
Recunoscându-i-se însușirile ei de lider, a fost aleasă ca reprezentantă a Merhaviei în organizația sindicală Histadrut, Confederația Generală a Muncitorilor Ebraici din Palestina. În 1924, ea și soțul ei au părăsit kibbuțzul și s-au mutat în orașul Tel Aviv, iar după aceea s-au stabilit la Ierusalim. Acolo li s-au născut un fiu, Menachem (1924-2014), și o fiică, Sarah (1926-2010). În 1928 Golda Meyerson fost aleasă secretară a Consiliului Femeilor Muncitoare, Moetzet Hapoalot, ceea ce a necesitat plecarea ei vreme de doi ani ca emisar în Statele Unite. Copiii au venit cu ea, dar Morris a rămas la Ierusalim. Cei doi soți s-au despărțit, dar fără să divorțeze. Morris a murit în 1951.
Din 1946, a devenit şeful departamentului politic al Agenţiei Evreieşti, care îi reprezenta pe evrei în Marea Britanie, a lucrat pentru numeroşi refugiaţi evrei care fugiseră din Europa în Palestina, încălcând normele de imigraţie britanice. De asemenea, eforturile sale s-au îndreptat şi spre eliberarea liderilor sionişti care fuseseră arestaţi.
Avea 50 de ani atunci când a devenit unul dintre semnatarii Proclamaţiei de Independenţă a Israelului, în Muzeul de Artă din Tel Aviv, în 1948. A fost apoi aleasă în Knesset, parlamentul israelian, iar în 1949 a fost numită primul ambasador al Israelului la Moscova, aflându-se în posesia primului paşaport israelian emis vreodată. A fost şi ministru al Muncii, din 1949 până în 1956, şi ministru de Externe, din 1956 până în 1966. În acest timp, şi-a ebraizat numele de căsătorie, a devenit Golda Meir.
L-a susținut pe premierul Levi Eshkol în conflictele politice, iar când acesta a murit, în 1969, partidul a desemnat-o succesoare temporar, deşi avea 70 de ani şi ieşise oficial din politică. A acceptat, totuşi, s-a mutat în reşedinţa primului ministru din Ierusalim şi a început să se adapteze noii vieţi, să se obişnuiască cu „prezenţa permanentă a poliţiei şi a gărzilor de corp, cu zilele de lucru de cel puţin 16 ore şi cu o viaţă privată redusă la minimum”. A ocupat fotoliul de premier până în 1974, când şi-a depus demisia, după ce a fost puternic criticată în urma războiului de Iom Kipur. A murit la Ierusalim, în 1978, la vârsta de 80 de ani. S-a descoperit că în ultimii 12 ani de viaţă suferise de leucemie.
Personalitatea Goldei Meir
Golda Meir a condus Israelul cu energie și cu mână de fier. Despre ea se spunea că era singurul bărbat din guvern. Iar interesele țării le apăra atât de aprins, încât a fost supranumită “femeia fără compromisuri”. Ea însăși a recunoscut că niciodată nu va accepta un compromis care îi dezavantajează câtuși de puțin pe israelieni. Mandatul ei ca premier a durat 5 ani. În acest răstimp, într-o țară cu un buget enorm pentru apărare, impozitele pentru săraci au fost diminuate (pentru unele categorii, au fost anulate complet) și a luat amploare construcția de locuințe sociale. În opinia ei, pentru a crea un stat puternic și măreț, trebuie respectate două condiții.
“Dacă vrei să construiești o țară în care fii și fiicele ei să se întoarcă, de unde oamenii să plece numai în timpul vacanței, unde să existe încredere în ziua de mâine, e nevoie de numai două lucruri: “Primul – corupția trebuie echivalată cu trădarea de patrie până la a șaptea generație. Al doilea – medicii, profesorii și militarii trebuie să fie cele mai plătite și respectate profesii. Și nu în ultimul rând – lucrați! Lucrați, pentru că nimeni nu o să vă apere, nimeni nu o să vă hrănească și nimeni nu o să vă învețe în afară de voi.”
În cursul masacrului de la München de la Olimpiada de varǎ din 1972, Meir a cerut salvarea ostaticilor, cetățeni evrei, și pedepsirea criminalilor. Din cauza lipsei de acțiune la nivel global, a ordonat ca organizatorii masacrului să fie asasinați. Scenariul filmului Sword of Gideon din 1986 este bazat pe aceste evenimente.
Omagiu pentru ea în artă
Povestea lui Meir a fost subiectul multor piese. În 1977, Anne Bancroft a jucat rolul lui Golda Meir în William Gibson’s Broadway. Actița australiană Judy Davis reprezentat-o pe Meir în tinerețea ei (filmul de televiziune din 1982 „A Woman Called Golda”). Ingrid Bergman a jucat-o pe “bătrâna ” Golda în același film. În 2003, actrița americană Tovah Feldshuh a reprezentat-o pe Broadway (teatru) în piesa „Golda’s Balcony”. “Femeia show” a fost controversată de faptul că Golda Meir era adepta disuasiunii nucleare. Valerie Harper a reprezentat-o în filmul Golda’s Balcony. Colleen Dewhurst a jucat-o în 1986 în filmul Sword of Gideon. Ea a mai fost jucată de actrița poloneză Beata Fudalej în 2009 în filmul „The Hope” al lui Márta Mészáros. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie:
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/Golda-Meir
https://historia.ro/sectiune/general/golda-meir-doamna-de-fier-a-israelului-577369.html
