Vineri 5 mai, în cadrul unei întâlniri la sediul Radio România, ES domnul Reuven Azar, ambasador al statului Israel la București, a oferit domnului Răzvan Ioan Dincă, președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune, diploma de recunoaștere a eforturilor sale în dezvoltarea relațiilor bilaterale, în semn de apreciere a contribuției semnificative adusă relațiilor culturale dintre România și Israel, prin programele în limba ebraică ale Radioului Public și proiectele culturale comune. Diploma a fost oferită cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între cele două țări, în cadrul seriei de evenimente festive organizate de Ambasada Israelului în România.