Motto: „Pentru mine peisajul și lupta din tablou există numai în imaginația oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate” – Paul Gauguin
Miercuri, 7 iunie, se împlinesc 175 de ani de la naşterea pictorului francez Paul Gauguin, unul dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea, întruchiparea artistului rebel care protestează prin opera sa împotriva meandrelor societăţii contemporane.
Eugene Henri Paul Gauguin s-a născut la Paris, la 7 iunie 1848, fiind fiul lui Clovis Gauguin, un editor republican, şi al soţiei acestuia, Aline Marie Chazal.
În anul 1849, activităţile politice ale tatălui său au obligat familia să plece în exil în Peru – familia având origini de colonişti spanioli, care s-au aşezat în America de Sud – , însă tatăl său a murit pe drumul către această ţară.
Familia sa a locuit la Lima timp de patru ani înainte de a reveni în Franţa, în anul 1855.
În anul 1865, Paul Gauguin a devenit marinar, iar următorii trei ani a călătorit între Franţa şi America de Sud, precum şi în jurul lumii.
În anul 1868, Paul s-a înrolat în forţele flotei militare franceze, dar va renunţa după încheierea Războiului franco-prusac.
A devenit, apoi, agent de bursă la Paris, iar anul 1871 marchează realizarea, de către Gauguin, a primelor sale desene.
Coleg cu artistul, Claude-Emile Schuffenecker, un funcţionar la bursă, împărtăşea interesul lui Paul pentru pictură, împreună făcând pasul către studiul picturii, la Academia Colarossi.
În anul 1873, Gauguin s-a căsătorit cu daneza Mette Sophie Gad, cu care a avut cinci copii.
Un an mai târziu, Gauguin l-a întâlnit pe Pissaro, care l-a introdus în cercul artiştilor impresionişti.
Marele avantaj al unui loc de muncă la bursă îl reprezenta obţinerea de venituri confortabile, iar Paul şi-a cumpărat numeroase picturi semnate de artiştii impresionişti, alcătuind o colecţie personală remarcabilă.
În anul 1876, debutează la Salonul expoziţional de la Paris, unde a expus picturi şi sculpturi alături de artişti impresionişti şi independenţi. Participarea sa aici va fi reeditată în anii 1879, 1880 şi 1882.
În această perioadă, lucrările realizate sunt asociate impresionismului, fiind perioada în care este influenţat de Pissaro, şi mai apoi de Cezanne.
Va veni însă un moment în care Gauguin se va rupe de acest curent, adoptând un stil mult mai îndrăzneţ, încadrat ”simbolismului sintetic”, cu simplificări radicale ale desenelor, culori pure, luminoase.
În anul 1883, Gauguin a părăsit bursa şi totodată a rupt aşa numita existenţă burgheză tihnită şi confortabilă, visând să ducă viaţa unui „sălbatic”.
Se va afla succesiv în Bretania, Panama, Martinica, Tahiti, insula Dominique din arhipelagul Marchizelor, în căutarea sălbăticiei dorite. Parcurgând toate aceste destin aţii, Gauguin a călătorit mai departe decât orice alt artist din zonele urbane în urmărirea acestui scop.
În anul 1885, îşi va lăsa familia la Copenhaga, reîntorcându-se la Paris, apoi în perioada 1886-1888 a lucrat în Bretania, alături de Emile Bernard, Laval şi Meyer de Haan, realizând câteva dintre cele mai expresive lucrări ale sale, precum: ”Breton Girls Dancing”, ”Pont-Aven” (1888), ”The Yellow Christ” (1889), ”Vision after the Sermon”, ”Jacob Wrestling with the Angel” (1888).
Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven.
Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția „Viziune după predică”, cunoscută și ca „Lupta lui Iacob cu îngerul”, marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. Prin așezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realității: femeile bretone și viziunea lor.
În anul 1888, îl va întâlni pe Vincent van Gogh, cu care a pictat la Arles, însă între cei doi se va crea o relaţie artistică etichetată drept „turbulentă” – atât de contradictorie încât după o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, iar Gauguin se întoarce la Paris.
Paul va constata că modul tradiţional de pictură european a devenit prea imitativ şi lipsit de profunzime simbolică, iar, prin contrast, arta africană şi asiatică îi părea plină de simbolism mistic şi vitalitate.
Tot în 1888, galeria pariziană „Boussod et Valadon” îi organizează prima expoziție personală, iar noua generație de artişti vede în Gauguin maestrul simbolismului.
În anul 1891, Gauguin, frustrat de lipsa de recunoaştere a conaţionalilor săi, a plecat spre tropice, încercând să scape de civilizaţia europeană şi de ”tot ce este artificial şi convenţional”.
În Tahiti, începe să scrie cartea autobiografică ”Noa Noa”, care a fost publicată în 1897.
Anii vor trece, iar artistul este doborât, încet-încet, de boală, depresie şi probleme financiare, toată această evoluţie culminând, în anul 1898, cu o tentativă de sinucidere.
Deşi pe plan personal, starea sa era deteriorată, această perioadă coincide cu realizarea unor veritabile capodopere, precum ”D’ou venons nous? Que sommes-nous? Ou allons-nous?” (”De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”, 1897) şi ”Gold of Their Bodies” (”Aurul corpurilor lor”, 1901).
În anul 1900, va semna un contract cu Vollard, un comerciant parizian, iar situaţia sa financiară se va ameliora deşi sănătatea sa era ireversibil afectată, în plus artistul îşi regăsea refugiul în consumul abundent de alcool.
În anul 1901, s-a mutat din Tahiti la Atuona, Insulele Marchize, unde culorile folosite de artist au devenit abundente, realizând picturi în care a folosit predominant rozul şi movul – ”Horsemen on the Beach” (1902) şi ”The Call” (1902).
Paul Gauguin trece la cele veşnice la 8 mai 1903, la doar 54 de ani, în Atuona, în Polinezia Franceză.
După moartea sa, popularitatea lui Gauguin creşte exponenţial iar solicitările de achiziţie a lucrărilor sale atinge noi culmi.
În anul dispariţiei sale, galeria „Vollard” a organizat o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, iar Salonul de Toamnă de la Paris dedică o întreagă sală lucrărilor sale.
Peste ani, în primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?” („Când te vei căsători?”), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziţionat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an şi jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.
În iunie 2019, primul desen al celebrului pictor francez, o acuareală realizată la vârsta de 17 ani, a fost vândut la o licitaţie organizată la castelul d’Artigny din Montbazon (Franţa), pentru suma de 80.000 de euro. Purtând semnătura „Gauguin. P, le 2 juillet 1865”, acuarela care reprezintă un castel elveţian aflat pe malul unui lac imens a fost adjudecată de un industriaş din Elveţia care a participat la licitaţie prin telefon.
În iunie 2020, o scrisoare comună a pictorilor Vincent Van Gogh şi Paul Gauguin, redactată la patru mâini şi în care cei doi artişti îşi exprimau admiraţia reciprocă şi o viziune identică asupra necesităţii de reînnoire a viitoarei arte moderne, a fost achiziţionată pentru suma de 210.600 de euro la o licitaţie organizată la Hotel Drouot din Paris.
