Marţi, 9 mai, se împlinesc 105 ani de la moartea lui George Coşbuc, poet şi traducător, membru titular al Academiei Române.
George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, în judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot.
A învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani, a crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară, în aceste locuri îndrăgostindu-se nu doar de literatură, ci şi de folclorul românesc. Aceste experienţe din primii ani de viaţă, vor fi sursa realizării unora dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, precum ”Nunta Zamfirei”, ”Mama”, ”Numai una”, ”Trei, Doamne, şi toţi trei”, ”El Zorab”, ”Duşmancele”, ”Noi vrem pământ!”, ”Iarna pe uliţă” sau ”La oglindă”.
Educaţia timpurie a primit-o la şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud (1874-1876), iar între anii 1876-1884, a urmat liceul la Năsăud, unde s-a familiarizat cu literaturile clasice, precum şi cu limba germană.
A început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit.
În anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”, iar în 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci.
Tot în 1884, a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.
A început, la îndemnul scriitorului Ioan Slavici, colaborarea la revista ”Tribuna” din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia ”Filosofii şi plugarii”.
În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.
În anul 1889 s-a stabilit la Bucureşti, unde a fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului.
Coşbuc a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.
Coşbuc a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra” (1894), în paginile căreia a publicat ”Doina”, ”Noi vrem pământ”, ”In opressores”, ”Dragoste învrăjbită”, ”Paşa Hassan”, ”Scara”, ”Iarna pe uliţă”, ”Lupta vieţii” ş.a. De asemenea, a editat ”Semănătorul” (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi ”Viaţa literară” (1906).
Va colaboraa la numeroase publicaţii ale vremii, între care: ”Albina”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca literară”, ”Flacăra”, ”Foaia ilustrată”, ”Povestea vorbei”, ”Românul”, ”Vieaţa”.
George Coşbuc a publicat şi studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare: ”Elementele literaturii poporale” (1900), ”Legendele mănăstirilor noastre” (1902), ”Ghicitorile poporale” (1903), ”Naşterea proverbilor” (1903), ”Baladele poporale” (1903). Totodată, a tradus câteva capodopere ale literaturii universale: ”Odiseea” de Homer, ”Eneida” de Vergiliu, ”Divina Comedie” de Dante, precum şi ”Sakuntala” de Kalidasa.
Versurile şi proza scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele ”Balade şi idile” (1893), ”Fire de tort” (1896), ”Povestea unei coroane de oţel” (1899), ”Ziarul unui pierde-vară” (1902), ”Dintr-ale neamului românesc” (1903), ”Cântece de vitejie” (1904).
La 1 aprilie 1900 a fost ales membru corespondent, apoi, la 20 mai 1916, a fost ales membru titular al Academiei Române.
George Coşbuc a murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani.
Satul natal Hordou, îi poartă numele şi găzduieşte Casa Memorială „George Coşbuc”, leagănul copilăriei poetului, una dintre cele mai vechi clădiri din spaţiul Ţării Năsăudului.
Aflată la aproximativ 15 km de oraşul Năsăud, în centrul comunei, casa a fost ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840. Este o căsuţă tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă de lemn şi obloane grele de lemn la ferestre. Casa poetului a devenit, în 1905, la iniţiativa lui Iuliu Moisil, casă memorială şi muzeu, fiind considerat primul muzeu de literatură română din ţara noastră. În mai 1922 a fost dezvelită prima placă comemorativă pe zidul casei, din iniţiativa unui grup de profesori şi studenţi medicinişti clujeni, iar trei ani mai târziu, în 1925, numele satului Hordou se schimbă în Coşbuc.
Casa-muzeu încearcă să redea atmosfera copilăriei lui George Coşbuc prin prezenţa unor obiecte care au aparţinut acestuia şi familiei sale. În primele trei încăperi – tinda, camera de zi şi camera poetului – sunt expuse piese de mobilier, tablouri de familie, cărţi din biblioteca personală, fotografii, documente, corespondenţă, traduceri, tablouri de familie obiecte decorative (ştergare, farfurii), ce întregesc această atmosferă idilică şi patriarhală.
În curtea casei se află bustul poetului realizat de Corneliu Medrea, iar nu departe de locuinţă se află şi moara despre care a scris Coşbuc în poezia ”Mama” şi care acum face parte din patrimoniul casei memoriale.
O placă din marmură albă atrage atenţia aici prin mesajul că în această casă s-a născut cel ce şi-a scris în două versuri toată esenţa şi adevărul existenţei sale: „Sunt inima-n inima neamului meu/ Şi-i cânt şi iubirea şi ura…”
