Miercuri este sărbătorită Ziua Independenței Naționale a României. La 10 mai 1877 principele Carol I, cel care avea să devină mai târziu primul rege al României, a semnat Proclamația de Independență a României față de Imperiul Otoman. Cu o zi înainte documentul fusese citit în parlament de Mihail Kogălniceanu și votat de reprezentanții celor două camere ale parlamentului. La București, evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie la monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare. Ceremonii militare și religioase vor avea loc și în alte orașe unde sunt monumente dedicate Zilei Independenței.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 mai)/abranescu/ilapadat