Reprezentantul României la concursul muzical Eurovision, Theodor Andrei, intră în competiție în a doua semifinala

Reprezentantul României la concursul muzical Eurovision, Theodor Andrei, va intra în competiție în această seară în a doua semifinală. Primele zece finaliste, desemnate marți în urma votului telespectatorilor, sunt Croația, Republica Moldova, Elveția, Finlanda, Cehia, Israel, Portugalia, Suedia, Serbia și Norvegia. Ediția din acest an a Eurovisionului are loc în Marea Britanie, care organizează concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanșat pe teritoriul acestei țări. Atât semifinala de diseară, cât și finala, care va avea loc sâmbătă, vor fi transmise în direct pe TVR 1, TVR Internaţional și TVR Plus./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)