Trei eleve din municipiul Tecuci s-au luat la bătaie pe stradă, în apropierea şcolilor în care învaţă

Trei eleve, două de 15 ani şi una de 14, toate din municipiul Tecuci, s-au luat la bătaie pe stradă într-una din pauze, în apropierea şcolilor în care învaţă. În altercaţie a intervenit şi mama uneia dintre fete, care a lovit-o cu palma pe adolescenta de 14 ani. Scenele de violenţă au fost filmate de alţi elevi, care au postat apoi înregistrările pe reţelele de socializare. Poliţia a fost sesizată la numărul de urgenţă 112. Acum, femeia de 38 de ani şi cele trei eleve fac obiectul unei anchete într-un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi s-a autosesizat, elevele urmând să fie consiliate de psihologi şcolari, potrivit corespondentei RRA Maria Măndiţă./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)