Uniunea Europeană (UE) s-ar putea confrunta cu un nou număr record de persoane care încearcă să ajungă la granițele sale în acest an prin căi ilegale, respectiv mai mulți migranți care încearcă mai degrabă să scape de sărăcie și de efectele schimbărilor climatice decât de conflicte, a anunțat, vineri, Frontex, agenția de frontieră a UE. Frontex a raportat anul trecut aproximativ 330.000 de sosiri neautorizate pe toate rutele, un nivel record de după 2016, numărul crescut al migranților provocând o retorică antiimigrație mai dură în state UE, printre care Danemarca, Țările de Jos și Austria. Peste un milion de persoane – majoritatea fugind de războiul din Siria – au ajuns pe teritoriul Europei în 2015, fenomen ce a determinat UE să-și consolideze frontierele externe și să înăsprească legislația privind acordarea de azil. Potrivit Frontex, până în acest an numărul persoanelor care au încercat să ajungă pe țărmurile europene dinspre Africa de Nord prin rute care se îndreaptă spre Italia a crescut cu 292% între ianuarie și aprilie, comparativ cu aceleași patru luni din 2022, respectiv la peste 42.000 de persoane. Traversările ilegale au scăzut prin vestul și estul Mării Mediterane, rută mai puțin populară, inclusiv prin Balcani și Polonia, fiind aproape 80.700 de persoane depistate. Hans Leijtens, care a preluat conducerea Frontex în luna martie, a declarat că numărul migranților din Africa subsahariană este în creștere, sugerând o schimbare a tiparelor de migrație care îi includ pe cei care fug de sărăcie și de schimbările climatice mai degrabă decât de război. „Anul acesta ar putea fi un alt record și, dacă privim demografia migranților, întrebarea este dacă se va încheia într-un an”, a declarat Leijtens pentru Reuters. „Compoziția fluxului este mai solidă, nu este declanșată de un eveniment.”/cstoica/denisse
(REUTERS – 12 mai)