Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Persoanele refugiate din Ucraina, aflate în Republica Moldova, au posibilitatea să studieze limba română în cadrul unor cursuri organizate cu sprijinul inițiativei Uniunii Europene „Primarii pentru Creștere Economică”, implementată de PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare). Instruirile se desfășoară la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (partea de nord) și la Universitatea de Stat din Comrat (partea de sud a republcii), transmite MOLDPRES.
Programul de instruire are durata de 3 luni, iar lecțiile se desfășoară de 3 ori pe săptămână. Cursurile sunt adaptate la necesitățile și cunoștințele participanților, iar predarea este interactivă, cu utilizarea suporturilor audio și video. Până la 20% dintre participanți sunt cetățeni ai Republicii Moldova, angajați în instituții publice.
La Bălți cursurile se desfășoară cu prezență fizică și online și sunt frecventate în mare parte de refugiați din Ucraina, care studiază româna de la zero. Printre audienți se numără și studente ucrainene care s-au transferat la Universitatea din Bălți, dar și o femeie trecută de 70 de ani. Toți cei care vin la cursuri o fac pentru a putea socializa, pentru a se încadra în comunitate, dar și pentru a se angaja mai ușor în câmpul muncii, susține Violina Dănilă, asistent universitar, care predă cursuri de română.
La Comrat instruirile au loc online, la cursuri participând refugiați stabiliți în diferite regiuni ale Republicii Moldova. Orele de română sunt predate de profesorii de la catedra de specialitate a Universității de Stat din Comrat.
Până la sfârşitl anului, de cursuri de limbă română oferite de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și la Universitatea de Stat din Comrat vor beneficia circa 80 de refugiați din Ucraina.
Această inițiativă are scopul să contribuie la integrarea socială și economică a oamenilor care au fost nevoiți să se stabilească în Republica Moldova ca urmare a războiului din Ucraina. Le oferim șansa să cunoască româna și, drept urmare, să se poată angaja mai ușor, susține Valentin Croitoru, coordonator de proiect la PNUD Moldova. Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică”, etapa a doua (2021-2024), urmărește creșterea economică incluzivă și crearea de locuri de muncă prin sprijinirea autorităților locale din țările Parteneriatului Estic.
2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.