Echipamentul medical, aflat în dotarea Secției de Medicină Internă, în Compartimentul Gastroenterlogie al Spitalului Clinic CF Timișoara, se utilizează atât în scop de diagnostic, cât și terapeutic.
Enteroscopia spirală motorizată se folosește îndeosebi la detectarea și tratarea afecțiunilor intestinului subțire. Aparatul este prevăzut cu un tub fin, flexibil, asemănător unui colonoscop, însă mai subțire, pe care se fixează o spirală ce permite avansarea, retragerea, dar și plierea ușoară a intestinului subțire. La unul dintre capetele mânerului este amplasat un motoraș integrat care învârte spirala spre celălat capăt.
Dispozitivul are atașată o cameră video HD prevăzută cu o lumină foarte puternică. Enteroscopul spiral motorizat este conectat la un turn endoscopic de ultimă generație care oferă vizualizarea de imagini la o calitate superioară (4K).
“Aparatul este prevăzut cu o spirală dintr-un plastic dur ce poate fi controlată electric cu ajutorul a două pedale, pentru înaintare și pentru retragere, totul realizându-se cu sprijinul unui motoraș atașat dispozitivului. Toate acestea sunt conectate la o unitate centrală. Mai mult, un controler permite oprirea automată a sistemului atunci când crește rezistența la înaintare sau la retragere. Trebuie spus că enteroscopia este examenul endoscopic gold standard pentru diagnosticul, dar și pentru tratamentul afecțiunilor la nivelul intestinului subțire.
Mai mult, aparatul pe care îl folosim permite recoltarea de biopsii, obținerea, practic, a unui fragment bioptic, ce este apoi analizat de histopatologi. În plus, se pot efectua diferite tehnici intervenționale. De exemplu, oprirea unei hemoragii prin aplicarea de hemoclipsuri, coagularea cu argon plasmă sau excizia de polipi”, spune conf. dr. Christian Banciu – medic primar gastroenterologie și medicină internă – șef Secție Medicină Internă Spitalul Clinic CF Timișoara.
Enteroscopia se recomandă doar în cazul în care rezultatele colonoscopiei și ale gastroscopiei sunt negative, dar pacienții prezintă hemoragii “oculte” (nu pot fi observate cu ochiul liber, dar apar la analizele de laborator) în materiile fecale, ce au o proveniență nespecificată, existând suspiciunea unor sângerări la nivelul intestinului subțire. Acestă sângerare inexplicabilă este principala indicație pentru examinarea cu ajutorul enteroscopului.
„Aparatul pe care-l avem în cadrul Compartimentului de Gastroenterologie este primul, și, la ora actuală, singurul din România, și are mai multe avantaje.
Pe de-o parte, reduce timpul de investigare, urmare a motorizării. Apoi, acel tub subțire, flexibil, poate pătrunde mai ușor în sistemul digestiv grație spiralei, care îl ajută la înaintare, dar și datorită insuflației cu dioxid de carbon ce provine dintr-un dispozitiv special atașat turnului endoscopic. Gazul reduce, în același timp, senzația de balonare, absorbindu-se mai ușor în intestin. Totodată, prin folosirea CO2, se limitează riscul complicațiilor în cazul tratamentului leziunilor descoperite.
Enteroscopia spirală motorizată poate fi efectuată retrograd, abord mai simplu, fiind asemănător cu o colonoscopie. Adică, aparatul este introdus în organism prin orificiul și canalul anal. Investigația necesită o pregătire anterioară de o zi și se face cu o sedare ușoară. Există însă și abordarea anterograda, cu anestezie generală, care impune prezența unui medic de terapie intensivă, aparatul fiind introdus prin gură”, spune conf. dr. Christian Banciu – medic primar gastroenterologie și medicină internă – șef Secție Medicină Internă Spitalul Clinic CF Timișoara.
Sistemul endoscopic împreună cu aparatul aflat în dotarea Spitalului Clinic CF Timișoara au fost achiziționate cu fonduri europene, prin programul POIM destinat dotării unităților sanitare.