Conducerile PNL și PSD au fost convocate înainte de rocada premierilor

Conducerile PNL și PSD au fost convocate mâine în ședințe separate, înainte de rocada premierilor de la sfârșitul acestei luni. Se va discuta strategia privind protocolul coaliției, dar și cine vor fi titularii portofoliilor în noul executiv ce va fi condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu. PNL a admis că pot exista anumite excepții de la acest protocol, punctuale, cu condiția ca toate partidele care formează coaliția să fie de acord cu modificările și să aducă o mai mare eficiență în executiv, afirmă vicepreședintele PNL Alina Gorghiu. UDMR, prin vocea președintelui Kelemen Hunor, a anunțat că nu intenționează să iasă de la guvernare și că rotativa guvernamentală nu privește formațiunea sa, acordul fiind semnat doar de PNL și PSD./bcodreanu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai