Context
România se afla, la începutul anilor 50, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu – Dej. În acei ani, însă, zona în care urmau să se desfăşoare lucrările, era considerată de autorităţile comuniste un punct nevralgic pe harta României, deoarece Iugoslavia devenise o speranţă pentru refugiaţii români. La începutul anilor ’50 au fost impuse măsuri stricte de prevenire a trecerii frauduloase a Dunării în ţara vecină. Românii care ajungeau în oraşele de frontieră erau obligaţi să îşi anunţe prezenţa la Miliţie şi doar pescarii aveau voie să petreacă mai mult timp pe malul Dunării. Până la amenajarea hidro-energetică Porţile de Fier, navigaţia în Defileul Dunării era extrem de dificilă, chiar dacă la sfârşitul secolului al XIX-lea au avut loc lucrări de amenajare a unui canal navigabil. Zona Cazanelor Dunării, cu o lungime de circa nouă kilometri, în amonte de Orşova, punea cele mai mari probleme marinarilor. Între Drâncova (localitate de pe malul Dunării, în judeţul Caraş-Severin) şi Orşova, piloţi special instruiţi erau necesari pentru traversarea strâmtorilor, din cauza hazardurilor de navigaţie prin Porţile de Fier, arăta un raport al CIA din 1952.
Porţile de Fier I este, poate, cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. Deși proiectul a fost inaugurat la 16 mai 1972, ideea a apaținut statului român, încă din 1922, iar discuțiile despre construirea Hidrocentralei Porţilor de Fier I s-au purtat din 1955. Prin construcţia Hidrocentralei Porțile de Fier I a fost creat și lacul de acumulare cu un volum de peste 2 miliarde de metri cubi şi o lungime de 120 de kilometri. Acesta include în principal zona Defileului Dunării, cuprins între localităţile Baziaş şi Orşova. Pentru a putea fi realizată această construcție au fost necesare strămutarea de vetre și inundarea insulei Ada-Kaleh.
Potrivit estimărilor, numărul persoanelor angrenate în construcția acestui proiect a atins 10.000. Statul român a prezentat ideea către președintele iugoslav Iosif Broz Tito, iar la 7 septembrie 1964, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Iosif Broz Tito au participat la punerea pietrei de temelie la Porţile de Fier I.
De la idee la edificiu
Pe 1 ianuarie 1964 a fost înfiinţată Întreprinderea Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier, care avea ca obiect de activitate supravegherea lucrărilor de investiţii pentru realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I. Lucrările au început la 7 septembrie 1964 și totul s-a încheiat la 16 mai 1972. Documentul care a stat la baza realizării acestui proiect de anvergură a fost “Acordul între Republica Populară Română şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia”, privind realizarea şi exploatarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I pe fluviul Dunărea, semnat la Belgrad pe 30 noiembrie 1963, de președinții Nicolae Ceaușescu și Iosif Broz Tito. Sistemul a fost proiectat de către Institutul de proiectări şi Studii Hidroenergetice Bucureşti şi Energo proiect Belgrad, în calitate de proiectanţi generali.
Lucrările pentru realizarea obiectivului principal s-au desfăşurat în perioada 1965-1971, în conformitate cu prevederile Acordului şi Convențiilor dintre cele două state. Au fost executate de întreprinderile de specialitate din cele două ţări, fiecare pe teritoriul său. În data de 14 august 1970 a început punerea în funcţiune a primelor hidroagregate, acţiune ce s-a finalizat un an mai târziu, pe 28 noiembrie 1971. Pe 27 iulie 1964, primii 20 de angajaţi sub conducerea inginerului Gheorghe Andrei Sălăgean au sosit în zonă, de la Argeş. Aveau cu ei trei camioane încărcate cu corturi şi cazarmament. Au sosit apoi, pe rând, muncitori de la barajele Bicaz şi Bistriţa. Aşa a început ridicarea coloniilor muncitorești. A urmat o muncă uriașă de defrişare, de amenajare de locuri de acces. S-a construit o şcoală, s-a construit un punct sanitar, o grădiniță, chiar şi un mic cinematograf pentru a oferi condiții bune miilor de oameni care s-au strâns din toate colţurile ţării şi care au avut de înfruntat furia naturii din anul respectiv.
Prima fază de construcţie a durat până în 1968, când lucrările au început simultan pe cele două maluri cu construirea ecluzelor, a celor două centrale electrice şi a primelor trei câmpuri deversoare pe malul sârbesc, vreme în care fluviul şi-a continuat cursul pe mijloc. În a doua fază de construcție, între 1968-1970, apa a fost direcționată prin ecluze, s-a putut izola zona de mijloc şi construi celelalte 11 guri deversoare. Uşor-uşor, nivelul apei a crescut, s-a format lacul de acumulare care are o lungime de 130 de kilometri şi cuprinde peste 2 miliarde de metri cubi de apă.
Problema navigaţiei s-a rezolvat parțial prin construirea celor două ecluze, dar au avut de suferit mulţi oameni care trăiau în satele de pe Clisura Dunării. Au fost inundate pe partea românească 3560 de hectare. Academiei Române i-a revenit misiunea de a face un studiu complex al zonelor afectate, constituind „Grupul de cercetări complexe Porţile de Fier”, format din 14 colective de cercetare. Au fost afectate 10 localităţi (Orşova, Ada-Kaleh, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Tişoviţa, Plavişeviţa), unele inundate parţial, iar alte complet, fiind strămutate pe noi amplasamente.
Sistemul Porţile de Fier I este una din cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre, cu o putere instalată de 2235 de MW. Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluența cu râul Tisa.
Inaugurarea
La inaugurare au participat președinții celor două state, respectiv Nicolae Ceauşescu şi Iosif Broz Tito. A fost o inaugurare organizată cu mare fast. În cadrul hidrocentralei este organizat și un muzeu unde sunt expuse piese de istorie și etnografie din zona Clisurii Dunării, inclusiv de pe insula Ada-Kaleh, dar și piese legate de construcția hidrocentralei. Tot în cadrul Muzeului Hidrocentralei Porțile de Fier I se poate vizita sala turbinelor. aceasta fiind considerat punctul de maximă atracție al muzeului.
În baza Acordului între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind condiţiile extinderii colaborării pentru utilizarea potenţialului hidroenergetic al Dunării, semnat la data de 19 februarie 1977 la Bucureşti, s-au demarat activităţile premergătoare realizării Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://energie.gov.ro/44-de-ani-de-la-inaugurarea-hidrocentralei-portile-de-fier-i/
https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/secretele-portilor-de-fier-megaproiectul-anilor-1956155.html
https://historia.ro/sectiune/general/secretele-barajului-portile-de-fier-cum-a-fost-576504.html
