Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi, aflat în vizită oficială în Bulgaria. Şeful statului a subliniat că Bulgaria apreciază foarte mult activitatea susţinută şi abordarea raţională a Comisiei Europene şi personal a comisarului pentru extindere şi vecinătate în vederea accelerării procesului de integrare europeană a ţărilor din Balcanii de Vest, deosebit de important pentru garantarea stabilităţii şi securităţii Europei. Rumen Radev a reamintit că în urma întâlnirilor sale cu comisarul Várhelyi şi a acţiunii comune a fost elaborat cadrul de negociere, care a deschis calea Republicii Macedonia de Nord către Uniunea Europeană, garantând totodată şi protecția drepturilor bulgarilor din ţară şi a patrimoniului cultural-istoric bulgar. Preşedintele Bulgariei şi-a exprimat îngrijorarea faţă de lipsa de progres privind cea mai importantă problemă, care este şi o condiţie obligatorie pentru demararea negocierilor de aderare la UE – modificarea Constituţiei Macedoniei de Nord şi includerea bulgarilor în aceasta. Radev a evidenţiat presiunea sistematică şi atacurile împotriva bulgarilor şi cluburilor bulgare din Macedonia de Nord din ultimele luni, precum şi adoptarea unei legi cu efect retroactiv asupra fundaţiilor şi asociaţiilor civile, în baza căreia doar două cluburi bulgare au fost închise din 17.000 de organizaţii non-guvernamentale din această ţară. Comisarul european a subliniat că accelerarea procesului de extindere a UE cu ţările din Balcanii de Vest poate fi realizată doar dacă este acceptabilă pentru toate statele. Potrivit lui Olivér Várhelyi, criteriile de la Copenhaga sunt clar precizate şi lipsite de ambiguitate, iar Comisia Europeană va continua să monitorizeze implementarea lor./ddaniela/cpodea
www.novini.bg – 17 mai