ICR New York se alătură și anul acesta proiectului internațional și multidisciplinar „ECO Solidarity” (ediția a III-a), realizat de EUNIC New York în colaborare cu compania WantedDesign Manhattan ca parte a Târgului Internațional de Design și Mobilă de la New York, ce se desfășoară în perioada 21-23 mai 2023. La ediția din acest an, cu sprijinul ICR New York, România va fi reprezentată de FOR, o platformă pentru inovație în design și arhitectură creată de un colectiv de arhitecți timișoreni.
„ECO Solidarity”, una dintre principalele inițiative ale clusterului new-yorkez al EUNIC (asociația institutelor culturale ale țărilor Uniunii Europene), aduce în fața publicului american designeri din Belgia, Cehia, Germania, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Spania și Ucraina, care prezintă, într-o expoziție de grup însoțită de două workshop-uri, soluții de design ce încearcă să răspundă la problemele cu care se confruntă persoanele dislocate de război sau de diferite calamități naturale.
Proiectul românesc, propus de Pepe Peralta Guerrero și Maria Sgîrcea, membri ai FOR, arată cum poate designul, cu ajutorul unor soluții inovative și simplu de implementat, să confere refugiaților un sentiment de normalitate în ciuda circumstanțelor foarte dificile. Cei doi arhitecți vor prezenta o ingenioasă serie de obiecte de bricolaj realizate din materiale reciclate, în principal din PET aluminizat, atât de familiar din foliile de prim ajutor folosite în situații de criză, ușor de transportat și de asamblat. Ele sunt gândite să poată fi trasformate simplu și rapid, cu medii modeste, chiar de pe drum, în completarea unui bagaj făcut în grabă, și includ piese cum ar fi recipiente impermeabile pentru haine, mâncare sau documente, o pelerină ușoară și strălucitoare vizibilă de la depărtare sau stickere cu informații vitale de tipul grupei de sânge sau a alergiilor de care suferă purtătorul, asigurând astfel supraviețuirea celor care sunt nevoiți să ia drumul pribegiei.
Soluțiile propuse de echipa FOR vor fi discutate, marți, 23 mai 2023, împreună cu proiectele din Spania, Cehia și Ucraina, în cadrul dezbaterii Proiectând, astăzi, viitorul în care ne dorim să trăim (Designing the future we want to live in – today), moderată de Cynthia E. Smith, curator al expoziției Designing Peace de la muzeul de design Cooper Hewitt din New York.
Pe lângă arhitecții români, mai participă la proiectul „ECO Solidarity”: Theresa Bastek, Studio Plastique (Wallonie-Bruxelles, Belgia), Eliška Novák Knotková, Balance is Motion (Cehia), Dorian Cani, COLLCOLL (Germania), Aušra Česnauskytė și Goda Verikaitė, Neo Futuristic Walks (Lituania), Kamila Szatanowska și Paulina Rogalska, FALA Architektura (Polonia), Otto Nagy, Terratico (Slovacia), Angel Mombiedro, Armombiedro Studio (Spania), cu un invitat special, Victoria Yakusha, FAINA Design din Ucraina.
FOR ste un colectiv de arhitecți care au decis să își dezvolte afacerea dincolo de limitele convenționale ale profesiei, completându-și activitatea cu servicii menite să încurajeze inovarea la nivel de comunitate și oraș: SPAȚII profesionale pentru muncă colaborativă și propotipare, un întreg arsenal de instrumente ce facilitează FORMAREA pentru profesioniști, echipe și proiecte, precum și capacitatea de a proiecta și crea PRODUSE. F O R este de asemenea co-fondator și investitor în FABER.
Prin participarea la proiectul „ECO Solidarity” al EUNIC New York, ICR New York urmărește promovarea arhitecților și designerilor români, oferindu-le o platformă de exprimare foarte vizibilă și oportunități de interacțiune și colaborare cu posibili parteneri americani și internaţionali. Mai mult, promovarea unor creatori care integrează în activitatea lor concepte ecologiste şi inclusive, menite să contribuie la ameliorarea unor probleme sociale şi să producă soluţii durabile, face parte din conceptul de programare al ICR New York, care rezonează cu problemele urgente ale timpului nostru, valorificând expresii cultural-artistice de relevanță contemporană.
Mai multe detalii despre proiectul propus de Pepe Peralta Guerrero și Maria Sgîrcea, FOR, găsiți aici.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:
Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/
Website: https://www.rciusa.info/
Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/
Twitter: https://twitter.com/RomanianY
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw