Motto:
” Ce zi frumoasă-i astăzi! Și cât de blând zefirul!
În rouă-și spală fața aprinsă trandafirul.
Privighetoarea-și spune în grai străvechi și sfânt:
„Îmbată-te tot timpul de-arome și de cânt!” (Omar Khayyam)
Pe 18 mai 1048 se năștea Omar Khayyam (1048-1131), poet tadjik și persan, filosoful-sufit, matematician, astronom și astrolog. A fost unul dintre cei mai mari umaniști ai Evului Mediu din Orient, cu vaste cunoștințe în domeniul matematicii, fizicii, astronomiei, medicinei, având însă și largi cunoștințe de filosofie, mai ales din gândirea Greciei antice.
„Khayyam s-a născut şi a compus poezii într-o perioadă în care împărăţiile se destrămau una după alta. Oamenii de ştiinţă, gânditorii şi mai-marii, deveneau, dintr-o dată, victimele unor criminali fără nume.
Triburi nomade, sălbatice, de pe tărâmuri necunoscute, asaltau centrele civilizaţiei şi distrugeau vechea cultură iraniană. Evenimentele se petreceau în secolul al XI-lea într-un Iran care apunea: afluxul turcilor selgiucizi în Iran, războaie sângeroase şi demonstraţii misterioase de forţă ale unor secte de asasini periculoşi, care îşi întinseseră vasta reţea de capcane şi asasinate secrete în întregul Iran.” (fragment din „Istoria literaturii persane”, Rypka Jan). În acest imperiu militar instabil, cu numeroase probleme religioase, a crescut Omar Khayyam.
Viața și opera
S-a născut la Nishapur, în nord-estul Persiei (Iranul de astăzi), cu numele Ghiyath al-Din Abu l-Fath Umar ibn Ibrahim al-Nisaburi al-Khayyami. Iși va lua numele Khayyam, pentru a onora îndeletnicirea tatălui său, cea de meşteşugar de corturi (khayyāmī). A fost un copil talentat și la vârsta de 8 ani a studiat activ matematică, filosofie, astronomie, a memorat Coranul. La vârsta de 12 ani, Omar a început instruirea în madrasa (școli găzduite de moschei) pentru medicină și legea musulman, cursuri încheiate perfect. Dar medicina nu îl atrăgea în mod special, era mai interesat de matematică. Intră în scurt timp din nou în madrasa și este ridicat la rangul de tutore.
El a devenit cel mai mare om de știință din timpul său și nu a stat prea mult timp într-un singur loc. După ce a trăit în Samarkand timp de 4 ani, Omar Khayyam sa mutat la Bukhara și a lucrat în depozitul de cărți. Evenimentele politice ale secolului al XI-lea au influențat viața lui Khayyam. A avut o viață agitată, cu perioada formării Imperiului Selgiucizilor pe fundal. Învățații se aflau într-o situație precară, fiind dependenți financiar de conducători sau de vreun mecena local. Însuși Khayyam a scris, mai târziu, că a fost, în perioada tinereții, „martor al nimicirii învățaților, din care nu a mai rămas decât o mână de oameni, chinuită și puțin numeroasă.
Asprimea soartei din aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecționării și adâncirii științei lor”. În lucrarea Discuții asupra unor probleme de algebră (1070) se ocupă de rezolvarea ecuațiilor cubice, fiind primul matematician care studiază acest subiect. Ajunge chiar la rezultate remarcabile, bazându-se pe metoda intersecției secțiunilor conice cu cercul. Khayyam își pune problema rezolvării ecuației de gradul III în mod asemănător celei de gradul II dar nu reușește acest lucru. Totuși, nu abandonează și afirmă chiar că „acele forme” vor fi găsite de cei care îl vor urma. A studiat și Elementele lui Euclid, fiind atras de celebrul postulat al paralelelor, căruia încearcă să-i dea o demonstrație. Se ocupă și de problema coeficienților binomiali, care apar în triunghiul lui Pascal.
S-a ocupat și cu teoria fracțiilor, analizând problema egalității a două rapoarte prin fracții continue. A fost, fără îndoială, unul dintre cei mai titrați oameni ai vremii sale. Realizările sale în domeniul matematicii și astronomiei, descoperite de europeni, secole mai târziu, au uimit lumea academică occidentală. Khayyam a încercat să înțeleagă lumea și rostul omului prin știință sau religie și s-a confesat în poezie. Poate că „suprema înțelepciune” constă nu într-o atitudine arogantă generată de mulțumirea că a înțeles câteva dintre tainele universului, ci din acceptarea faptului că mai are multe de aflat.
Iată cum se descria pe sine în introducerea Tratatului său despre demonstrarea problemelor de algebră: „N-am reuşit să mă dedic algebrei şi concentrării continue asupra ei, din cauza capriciilor timpurilor care m-au împiedicat; astfel, că noi, iubitorii de cunoaştere n-am putut forma un grup, chiar şi mic, interesele fiind altele, singurele preocupări privind înşfăcarea oportunităţilor când timpul era prielnic. Majoritatea oamenilor care imită filozofii confundă ceea ce este adevărat cu ceea ce e fals şi nu fac altceva decât să inducă în eroare şi să pretindă că deţin cunoaşterea, ei nefolosind ceea ce ştiu din ştiinţă decât pentru scopuri elementare şi materiale. Iar dacă aceştia văd pe cineva care caută binele şi preferă adevărul, cineva care face tot ce poate să respingă falsul şi minciuna, ipocrizia şi înşelăciunea, atunci râd şi-şi bat joc de el”. Ca majoritatea matematicienilor persani din perioada sa, Khayyam a fost şi un renumit astronom. În 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat să construiască, împreună cu alţi învăţaţi ai vremii, un observator astronomic.
Omar Khayyam a rămas în memoria posterității, mai ales pentru catrelene sale, acestea ilustrând viziunea sa filosofică faţă de secretul existenţei şi faţă de destinul omului.
Odată cu prima traducere europeană a Catrenelor, realizată de Edward Fitz Gerald în 1859, poetul ia locul savantului în percepția publică. În arabă, rubaiyat sau robaiyat înseamnă patru, cu o rimă distinctă, în sensul ca versurile 1, 2 şi 4 rimează între ele, iar versul trei ramâne alb. Rubaiyatele sale, cu un conţinut profund mistic, au rămas nemuritoare. Referitor la religia lui Khayyam au fost opinii divergente. Unii cercetători îl văd ca un agnostic hedonist (fascinat de vin şi de clipa prezentă), alţii îl consideră un mistic (în versurile căruia se ascunde o înţelepciune profundă, ferită de ochii neiniţiaţilor). Dacă unii comentatori văd în vinul poetului licoarea uitării suferinţelor şi a incertitudinilor, pentru alţii acesta nu e decât metafora extazului divin. Pentru înţeleptul yoghin Paramahansa Yogananda, Omar Khayyam a fost cel mai greşit înţeles poet. În cartea sa „Vinul misticului”, acesta dă o interpretare spirituală catrenelor, care nu sunt o celebrare a vinului şi a plăcerilor pământeşti, aşa cum profanii sunt tentaţi a crede, ci sunt adevărate imnuri închinate bucuriei transcendente a Spiritului.
Tudor Vianu spunea că Omar Khayyam „..dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii”. A scris peste o mie de catrene (rubaiate). Acestea au un conținut mistic, legat de mistica islamică, adică de sufism.
Omar Khayyam a murit în jurul anului 1131 la Nishapur, unde există şi astăzi mormântul. Simţind că se apropia clipa finală, poetul şi-a chemat rudele, şi-a spus testamentul, apoi a rostit o rugăciune care se termina prin cuvintele: ”Doamne, Tu ştii că am căutat să Te pătrund cât am putut. Iartă-mă dacă această cunoaştere de Tine mi-a fost singura cale spre Tine.” (Autor : Alexandru Balaci)
