Rusia a confirmat prelungirea pentru două luni a acordului privind cerealele, anunţă purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a confirmat prelungirea pentru alte două luni a acordului privind exportul cerealelor prin porturile ucrainene de la Marea Neagră. „Confirmăm anunțul făcut de președintele Turciei privind prelungirea cu două luni a Inițiativei de la Marea Neagră, oferind astfel șansa nu în vorbe, ci în fapte de a contribui la asigurarea securității alimentare globale şi, în primul rând, pentru a ajuta țările care au cea mai mare nevoie„, a susţinut Zaharova, în timpul unui briefing susţinut la Moscova. Zaharova a adăugat: „Evaluările noastre fundamentale ale acordurilor de la Istanbul din 22 iulie 2022 nu s-au modificat, iar barierele apărute în implementarea lor ar trebui corectate cât mai urgent posibil„. Miercuri, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că Inițiativa privind cerealele de la Marea Neagră a fost prelungită pentru încă două luni. Acordul privind cerealele a fost încheiat la Istanbul pe 22 iulie 2022, de către ONU, Rusia, Turcia și Ucraina. Au fost semnate două documente – unul privind crearea unui coridor pentru exportul de cereale din trei porturi ucrainene (Ciornomorsk, Odesa și Iujne) și al doilea privind eliminarea barierelor în calea exportului cerealelor produselor alimentare și a îngrășămintelor rusești. Inițiativa a fost prelungită pentru 120 de zile, în luna noiembrie 2022. Astfel, valabilitatea sa a expirat pe 18 martie, apoi acordul privind cerealele a fost prelungit cu alte 60 de zile – până pe data de 18 mai. Totodată, pe la începutul lunii mai, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, declara că nu au fost, deocamdată, îndeplinite condițiile părţii ruse în cadrul acordului privind cerealele./vdraguta/dsirbu

www.interfax.ru – 17 mai