Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va participa duminică la Adunarea „Moldova Europeană”, la invitaţia preşedintei Maia Sandu, transmite Radio Chişinău. Un miting de amploare a fost convocat duminică la ora 11:00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului, pentru a susţine calea europeană a Republicii Moldova. Se vor adresa naţiunii atât Maia Sandu, cât şi Roberta Metsola. Iniţiat de preşedinta Republicii Moldova, evenimentul este declarat apolitic şi sunt invitaţi să participe toţi cetăţenii moldoveni, inclusiv cei din diaspora. În cadrul adunării va fi adoptată o rezoluţie care să confirme sprijinul cetăţenilor pentru parcursul european al Republicii Moldova. Evenimentul este organizat în preajma Summit-ului Comunităţii Politice Europene, care va avea loc pe 1 iunie în Republica Moldova./bcodreanu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 mai