Legile educaţiei au fost adoptate de Senat, în calitate de for decizional, cu majoritate de voturi. Cele două documente privind învăţământul preuniversitar şi cel superior au fost susţinute de formaţiunile din arcul guvernamental, care consideră că măsurile adoptate reformează sistemul. Opoziţia a votat împotrivă şi susţine că noile prevederi nu rezolvă problemele din învăţământ. Între timp, USR şi Forţa Dreptei au anunţat că vor ataca legile educaţiei la Curtea Constituțională. Cele două formaţiuni consideră că, în forma adoptată, documentele încalcă principiul legalităţii în drepturi şi invocă mai multe nereguli de procedură şi tehnică legislativă, transmite redactorul RRA Amalia Bojescu./lcoman/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 mai)