Multe şcoli nu-şi vor deschide, peste o oră, sălile de clasă pentru elevi. Pentru prima dată în ultimii 18 ani, este grevă generală de astăzi în învăţământul preuniversitar, potrivit declaraţilor liderilor sindicali, după negocierile eşuate de ieri de la guvern. Ar urma să participe la acestă formă extremă de protest peste 150 de mii de profesori şi 70 de mii de angajaţi-personal auxiliar. Iar părinţii ar trebui să-şi ţină copiii acasă, în cazul unităţilor de învăţământ unde majoritatea cadrelor didactice participă la grevă. În altele se fac parţial ore, dar sunt şi şcoli unde copii au fost anunţaţi, de vineri, că pot să vină la cursuri. La negocierile de la Palatul Victoria, reprezentanţii sindicaliştilor au respins oferta guvernului care consta în bonusuri pentru debutanţi şi stimulente financiare pentru profesorii din zonele defavorizate. Plus promisiunea că o creştere generală a veniturilor va veni odată cu adoptarea unei noi legi a salarizării personalului bugetar. Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis sindicaliştilor că ar fi cel mai nepotrivit moment pentru declanşarea grevei generale, pentru că nu pot lăsa copiii în prag de exemene.
Reporter: Petruţa Obrejan -În timp ce premierul Nicolae Ciucă spune că educația reprezintă o prioritate asumată atât la nivelul Guvernului, cât și coaliției și face apel la profesori pentru a nu crea îngrijorări suplimentare elevilor care se pregătesc de examene, dar și părinților acestora, sindicaliștii din educație spun că au nevoie de soluții concrete acum pentru problemele legate de salarizare, și nu peste 2 ani, așa cum le-au promis guvernanții.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicale Spiru Haret: Eu mi-aș fi dorit și este dorința tuturor celor care lucrează în sistem să nu fi avut loc această grevă generală. Nu noi ne-am dorit-o, am fost obligați să ajungem aici. Este un cumul de nemulțumiri, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care-l va da Guvernul, nu de tipul acestor declarații și, bineînțeles, de dorința colegilor noștri.
Reporter: Reprezentanții Guvernului au adus în discuție acordarea de stimulente financiare pentru debutanţi și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate, dar și angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în anexa 8 din Legea salarizării.
Nicolae Ciucă: Educaţia este prioritatea noastră, alături de sănătate. Putem să găsim soluții. Nu putem să lăsăm copiii, în prag de examen și înainte de finalul anului de învățământ, suspendați, pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dvs. le ridicați./lalexandrescu/schelaru